Anca Alungulesei, expert în nutriţie şi alimentaţie raw-vegană a propus tuturor celor care aleg alimentaţia sănătoasă varianta raw vegană a mucenicilor moldoveneşti pentru ziua de 9 martie, când sunt sărbătoriţi cei 40 de mucenici din Sevastia, iar cele mai multe bucătării româneşti se umplu de miros de scorţişoară şi de aromele aluatului de cozonac copt.
“Nu sunt copţi, nu conţin zahăr, însă sunt însiropaţi în miere şi au multă nucă. Dacă n-aş şti că sunt pregătiţi la rece, aş putea să jur că au acelaşi gust ca mucenicii moldoveneşti cu care am crescut!”, spune expertul în nutriţie Anca Alungulesei
Reţeta raw-vegană de mucenici moldoveneşti adresată tuturor celor care evita zahărul, laptele sau ouăle din motive de sănătate sau pentru că au ales alimentaţia sănătoasă, conţine nuci româneşti, fulgi de ovăz, curmale, smochine, scorţişoară, ulei de cocoş, carob şi miere naturală.
Din ingrediente naturale, vegetale, predominant organice şi fără a fi copţi, mucenicii moldoveneşti păstrează intacţi toţi nutrienţii devenind astfel o sursă importantă de vitamine şi minerale pentru organism, conform unui comunicat de presă.