Actriţa franceză Fanny Ardant, pentru prima dată în calitate de regizor, începe filmările mâine, în judeţul Covasna. În film joacă Olga Tudorache, Răzvan Vasilesu şi Ion Besoiu.
Una dintre cele mai apreciate figuri ale filmului francez, Fanny Ardant (59 de ani), va striga pentru prima dată „motor!“ mâine, la Sfântu Gheorghe, în Covasna. Timp de şapte săptămâni, actriţa favorită a lui François Truffaut, căruia i-a fost şi iubită, va lucra în România la primul proiect în care se angajează în postura de regizor şi scenarist. „Cendres et Sang“/ „Cenuşă şi sânge“ e o istorie de familie inspirată de eseul publicat de Ismail Kadare în 1985, „Eschil sau marele perdant“.
O femeie care-şi creşte singură cei trei copii după ce soţul ei a fost ucis se întoarce după 18 ani în ţara sa şi reînvie vechi tensiuni între familii rivale. Capul de afiş va fi israelianca Ronit Elkabetz, căreia îi revine rolul principal, în timp ce capii celor două „clanuri“ vor fi doi actori români, Olga Tudorache şi Ion Besoiu. Fanny Ardant, care a venit în România în iulie, pentru a realiza diferite castinguri, s-a îndrăgostit atunci de personalitatea Olgăi Tudorache. „E un film foarte special, un film de actori, de aceea am fost foarte atenţi la partea de casting. S-au dat probe peste probe, iar Fanny Ardant a văzut foarte multe filme româneşti, ca să-i poată studia pe actori. De exemplu, l-a luat pe Mircea Andreescu pentru un rol secundar după ce l-a văzut în «A fost sau n-a fost?» al lui Porumboiu şi i-a plăcut la nebunie de el“, explică Tudor Giurgiu, coproducătorul filmului.
O partitură importantă în film o va avea şi Mădălina Constantin, o actriţă tânără stabilită de patru ani în Franţa, care a apărut în „Binecuvântată fii, închisoare“, al lui Nicolae Mărgineanu, şi, la Paris, în spectacole după Matei Vişniec. Gusturi comune cu Răzvan Vasilescu În cele două luni în care a vizionat filme şi a chemat artişti la probe, Fanny Ardant l-a remarcat şi pe Răzvan Vasilescu, căruia i-a rezervat un loc într-una dintre cele două mari „famiglii“. „Ne-am întâlnit de vreo două ori, pentru că a ţinut să-mi explice câte ceva despre tipul de om pe care urmează să-l joc. E o actriţă care vorbeşte cu mult sens şi cu mult bun-simţ despre actorie, teatru şi film şi mă bucur foarte mult că fac parte din distribuţie. Ne-am găsit o pasiune comună în lecturi, am constatat că avem cam aceleaşi gusturi“, povesteşte Vasilescu. Castingul e completat de Abraham Belaga, Marc Ruchmann şi Claire Bouanich. Buget de 1,4 milioane de euro Grosul filmărilor - mai exact cinci săptămâni - se va concentra la Sfântu Gheorghe, echipa urmând să se mute apoi la Bucureşti, pentru încă două săptămâni. Alte câteva cadre vor fi turnate la Marsilia, în 3-4 zile. Prospecţiile prin ţară ale regizoarei debutante (familiarizată cât de cât cu peisajul, după ce a filmat aici „Callas Forever“, al lui Franco Zeffirelli) au fost destul de riguroase. „A căutat destul de mult locaţiile prin ţară. Avea nevoie de case vechi boiereşti, de peisaje mai izolate, în general locuri îndepărtate de şosele“, spune Tudor Giurgiu. Atmosfera balcanică ar fi regăsit-o şi în Grecia sau în Albania, cum a mărturisit actriţa, însă România a ieşit câştigătoare datorită „tradiţiei sale cinematografice“. „Cenuşă şi sânge“, produs de Paolo Branco şi coprodus de Hirsch &DD Productions şi Libra Film, se va turna cu un buget de aproape 1,4 milioane de euro, din care 500.000 oferiţi de Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa. O parte din sumă ar putea fi asigurată şi de CNC-ul românesc, ale cărui rezultate vor fi afişate mâine. Lungmetrajul a fost deja achiziţionat de televiziunea Canal+ şi urmează să apară pe ecrane anul viitor. Partea vizuală va fi asigurată de Gérard de Battista, director de imagine nominalizat recent la Premiile César.
IMAGINE „Callas Forever“
Fanny Ardant (59 de ani) are, în 30 de ani, peste 40 de filme „bifate“. Când François Truffaut, cel care avea să-i devină partener în ultimii lui ani de viaţă (împreună au avut şi o fetiţă, Joséphine), a distribuit-o în „Femeia de alături“, Ardant jucase în câteva filme de televiziune. Rolul i-a adus prima nominalizare la un César, în 1982 (primul trofeu l-a obţinut în 1997, cu „Pédale douce“). A apărut ulterior în filmele lui Michelangelo Antonioni, Wim Wenders, Franco Zeffirelli, Alain Resnais sau Patrice Leconte. În 2002, când a apărut şi în „Callas Forever“, al lui Zefirrelli, a primit Ursul de Argint pentru rolul din „8 femei“, al lui François Ozon.