TEROARE în AER. Un MOTOR s-a DEZINTEGRAT în timpul unui ZBOR deasupra PACIFICULUI

Momente de groază pentru pasagerii care se aflau la bordul unui avion care zbura din San Francisco spre Hawaii. În timpul cursei descrise de un pasager ca fiind „cel mai înfricoșător zbor din viața mea”, mai multe părți din motor s-au desprins și au căzut.

Un avion tip Boeing 777 a ajuns pe prima pagină a presei internaționale. Zborul #UA1175 al companiei americane United Airlines a fost deviat de la ruta sa inițială cu doar jumătate de oră înainte de a ajunge la Honolulu, destinația finală a cursei, potrivit The Guardian.

 

Piloții au trimis un semnal de pericol și au fost forțați să aterizeze de urgență. Filmările și pozele surprinse de la bordul aeronavei arată cum motorul al cărei carcase se desprinsese de tot tremura periculos la mare altitudine.

 

Erik Haddad, un inginer aflat la bordul aeronavei, a putut vedea cel mai bine motorul expus. Bărbatul a rămas calm pe durata întregului incident din avion și a distribuit mai multe imagini cu motorul pe rețeaua de socializare Twitter. Glumind, la una din poze, inginerul a atașat mesajul: „Nu văd nimic despre asta în manual”.  

Sursa FOTO: Twitter/Erik Haddad

Sursa FOTO: Twitter/Erik Haddad

Sursa FOTO: Twitter/Erik Haddad

„Zborul United 1175 către Honolulu, dinspre San Francisco, a aterizat în siguranță, după ce piloții au cerut o aterizare de urgență din cauza unei probleme cu motorul 2. Piloții noștri au urmat toate protocoalele necesare pentru a aduce în siguranță avionul la sol”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de jurnaliștii britanici.

 

Reprezentanții United Airlines au declarat că avionul a fost întâmpinat pe pistă de echipaje de salvare și pompieri.

 

„Aeronava a ajuns la poartă și pasagerii au debarcat normal. United cooperează deplin în ancheta evenimentului efectuată de NTSB și FAA (organisme responsabile pentru siguranța aviatică - n.r.)”.

Sursa VIDEO: Youtube/ CBS News