Norvegia a eliminat vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca din campania sa de inoculare, a declarat miercuri premierul norvegian Erna Solberg, relatează dpa, preluată de Agerpres.
Şefa guvernului norvegian a declarat că decizia a fost luată pe baza sfaturilor unui comitet de experţi şi ale Institutului Norvegian pentru Sănătate Publică (FHI), care au recomandat excluderea vaccinurilor produse de AstraZeneca şi Johnson & Johnson din campania de imunizare din cauza riscului apariţiei unor efecte secundare foarte rare, însă grave.
Norvegia a extins, de asemenea, oprirea temporară a utilizării serului Johnson & Johnson, însă nu l-a exclus deocamdată din campania sa de vaccinare, a mai spus Solberg.
Guvernul intenţionează să ofere vaccinul Johnson & Johnson celor care doresc să fie imunizaţi cu acest ser.
Norvegia nu a început încă să folosească vaccinul de la Johnson & Johnson.
Recomandările comitetului de experţi s-au bazat parţial pe situaţia actuală din Norvegia, unde numărul infectărilor este redus comparativ cu alte ţări.
Norvegia a stopat folosirea vaccinului AstraZeneca pe 11 martie ca măsură de precauţie după apariţia unor cazuri rare de cheaguri de sânge după vaccinare, soldate şi cu decese. Aproximativ 138.000 de persoane fuseseră vaccinate cu acest ser până atunci.
Canada renunță la AstraZeneca
Oficiali din Ontario au aununţat că aproximativ una la 60.000 de persoane vaccinate cu AstraZeneca-Oxford în provincie – în total opt – a prezentat acest efect secundar.
”Persoanele vaccinate cu prima doză de vaccin AstraZeneca au făcut ceea ce trebuie pentru prevenirea bolii şi protejarea familiei lor, apropiaţilor şi comunităţii”, a subliniat medicul-şef al Ontario David Williams.
Trei persoane au murit în Canada în urma vaccinării cu vaccinul anticovid AstraZeneca-Oxford.
Alberta a adoptat aceeaşi măsură din cauză că nu ştie când sosesc alte livrări şi nu din cauza acestor efecte secundare.
Oficiali subliniază că vaccinul laboratorului anglo-suedez este eficient şi că celelalte vaccinuri – Pfizer-BioNTech şi Moderrna – sunt tot mai disponibile.
Canada a distribuit un pic peste 20 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19.
Potrivit unor experţi, nu există vreo problemă în ”amestecarea” vaccinurilor împotriva covid-19, iar un studiu, în curs în Regatul Unit, examinează acest lucru.
Slovacia suspendă vaccinarea cu AstraZeneca din cauza unui caz de tromboză
Slovacia a suspendat vaccinarea cu prima doză de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca, după ce a anuţat că examinează cazul unei persoane care murit din cauza unei tromboze în urma vaccinării cu acest vaccin, relatează AFP. ”Numai persoanele care aşteaptă rapelul cu acest vaccin sunt vaccinate în prezent cu AstraZeneca. Folosirea vaccinului acestei societăţi la primele doze a fost suspendată”, a anunţat marţi într-un comunicat Ministerul slovac al Sănătăţii.
Ministrul slovac al Sănătăţii Vladimir Lengvarsky anunţa săptămâna trecută că Slovacia urmează să-şi revizuiască strategia vaccinării, în urma morţii din cauza unei tromboze a unei persoane vaccinate cu vaccinul laboratorului anglo-suedez.
Slovacia, o ţară din Europa centrală cu 5,4 milioane de locuitori, înregistrează 386.136 de contaminări cu noul coronavirus şi 12.077 de morţi din cauza covid-19.
Danemarca a abandonat vaccinul AstraZeneca
Danemarca a abandonat complet acest vaccin, iar experţi britanici au recomandat ca persoanele în vârstă de până în 40 de ani să fie vaccinate cu alt vaccin.
Numeroase state braliziene – inclusiv Sao Paulo şi Rio de Janeiro – au anunţat că au suspendat marţi vaccinarea femeilor însărcinate cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford.