Stelian Stancu a spus că Dan Petrescu are probleme de atitudine și nu paote ajunge la o echipă mare
Stelian Stancu, fost jucător al Sportului Studențesc, a vorbit despre fostul său antrenor din Regie, Dan Petrescu. Stancu este de părere că „Bursucul” nu paote să lucreze într-un campionat puternic, din cauza comportamentului pe care îl are în timpul meciurilor. Tehnicianul a primit numeroase suspendări din cauza conflictelor pe care le are cu arbitrii și nu a fost scutit de critici, din cauza acestei atitudini, nici în Rusia.
„E foarte greu să faci aceleași lucruri în străinătate. Înjurăturile fac parte din presiune, dar e foarte greu să lucrezi cu cei de afară pe același sistem. Sunt jucători care nu acceptă lucrurile astea”, a spus Stancu la GSP Live.