Oana Roman a comentat divorțul Ioanei Simion de Ilie Năstase, eveniment care i-a șocat pe cei ce îi cunosc, dat fiind că n-a trecut decât un an de la cununia civilă a celor doi.
Potrivit Oanei Roman, o apropiată a cuplului Unul dintre motivele care ar fi dus la despărțirea celor doi ar fi legat de caracterul copilăresc al lui Ilie Năstase. În opinia sa, stilul de viață al lui Ilie Năstase, atitudinea de rebel și exuberant a dus la separare.
„Ea a fost o mâna de fier, care i-a pus pe picioare toate afacerile. Mă doare să văd asta. El nu merită. Este un copil rebel și nebun, care nu ține cont de norme. De asta nu reușește să rămână cu cineva. Poate ea își dorește mai multă liniște. El nu este așa. Nu are răbdare. Nu este ușor să trăiești cu stilul lui. Este puțin greu să stai lângă el. Ioana este o femeie mai așezată. El are un caracter altfel, nu a fost vorba despre diferența de vârstă între ei”, a afirmat Oana Roman într-o emisiune televizată.
Oana Roman a precizat că, deși regretă decizia brunetei, înțelege motivele care au determinat-o să facă acest pas.
Ioana Simion a decis să divorțeze de Ilie Năstase ca să se concentreze pe mai mult pe cariera profesională. Pe de altă parte, fostul tenismen refuză să-I acorde divorțul și a amenințat că nu se va prezenta la tribunal.