Moțiunea PSD intră în linie dreaptă. Când va fi citită în Parlament
- Ionel Sclavone
- 17 august 2020, 20:15
Moţiunea de cenzură, depusă de PSD împotriva Guvernului condus de Ludovic Orban, va fi citită în plenul Parlamentului în ziua de joi, la ora 12.00.
Birourile permanente reunite ale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, la scurtă vreme după ce textul moțiunii de cenzură a fost depus la Parlament, ca aceasta să fie citită, în plen, joi, începând cu ora 12.00.
Marcel Ciolacu a declarat, cu prilejul depuneri moțiunii, că își dorește ca procedura de demitere a Guvernului să se deruleze cât mai repede. El a precizat că structurile de conducere ale celor două camere parlamentare vor decide calendarul moțiunii și dacă va fi dezbătută în actuala sesiune, extraordinară, sau în luna septembrie, în sesiunea ordinară.
Parlamentarii Partidului Social Democrat au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, a anunţat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu. El a precizat că Guvernul condus de Ludovic Orban este cel mai dezastruos pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani.
PSD a strâns 205 de semnături pentru susţinerea moţiunii de cenzură, însă pentru a fi adoptată este nevoie de 233 de voturi. În aceste condiții, liderul PSD a anunțat că pentru demiterea Guvernului se bazează pe voturile tuturor partidelor, mai puțin pe cele ale parlamentarilor PNL și PMP.
„Am avut discuţii şi cu domnul Victor Ponta. Cred că vom vedea la votul moţiunii şi cel mai îndreptăţit să spună acest lucru. Acum două zile, domnul Victor Ponta a spus că va vota moţiunea. Mă bazez pe voturile tuturor. Cred că şi USR trebuie să ne demonstreze dacă este la Putere sau în Opoziţie”, a menţionat Ciolacu.
Pe de altă parte, USR a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură și a precizat că nu este normal ca PSD să încerce să dea jos Cabinetul în plină criză sanitară, cu doar câteva luni înainte de alegeri.
„În plină criză de sănătate publică, PSD vrea să lase România fără Guvern. Astăzi, PSD a depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului, în vreme ce România a ajuns la peste 70.000 de cazuri de COVID-19 şi peste 3.000 de persoane decedate din cauza virusului de la declanşarea pandemiei. Lipsa de responsabilitate a PSD devine astăzi criminală”, se arată în postarea publicată pe pagina oficială a USR.
Teodorovici și-a sfidat partidul. Ciolacu face glume: „Candidează la congres, e în PSD”
Dezastru umanitar de proporții! Grecii au abandonat fără milă, pe mare, peste o mie de refugiați