

Potrivit dezvăluirilor Oficiului de muncă nipon, făcute publice, reporterul Miwa Sado făcuse 159 de ore de ore suplimentare, cu doar 2 zile libere, cu o lună înainte de a muri, din pricina unor complicaţii cardiace.
NHK a explicat că monitoriza orele de lucru ale angajaţilor prin intermediul cartelei magnetice şi din comunicările lor verbale, admiţând că aceste practici necesită o mai bună reglementare.
Sado începuse serviciul pentru televiziunea publică în 2005 în prefectura din Kagoshima, apoi s-a transferat la Tokio cinci ani după, ocupându-se în special de politică. Acum doi ani, a fost un caz asemănător al unui funcţionar al agenţiei de publicitate Dentsu.
S-a ţinut totul în secret maxim deoarece postul de televiziune a respectat dorința familiei, care a vrut să se asigure că un astfel de incident nu se va repeta niciodată. "Chiar și astăzi, după patru ani, nu putem accepta realitatea morții fiicei noastre", au declarat părinții lui Sado într-un comentariu difuzat de NHK.