”Morţii incomozi” sunt premiaţi

”Morţii incomozi” sunt premiaţi

”Mortii incomozi”, romanul semnat de Subcomandante Marcos şi Paco Ignacio Taibo II, a fost distins cu Premiul marelui public la Salonul de Carte de la Paris, care a avut ca tema centrală literatura mexicană.

Nimeni nu cunoaşte identitatea şi nici chipul lui Subcomandante Marcos, purtător de cuvânt al gherilei zapatiste mexicane. Pipa si cagula lui sunt însă celebre.  

În noiembrie 2004, primul capitol din ”Morţii incomozi”, semnat de Marcos, a apărut în ziarul mexican ”La Jornada”. Până în primăvara lui 2005 toate capitolele alternante care alcătuiesc cartea fuseseră deja publicate, bucurându-se de un succes fulminant.

Până în prezent, ”Morţii incomozi” a fost tradus în peste cincisprezece ţări. Romanul a apărut la începutul acestei luni la Humanitas Fiction, pe Raftul Denisei.

Revenirea din morţi

Elias Contreras, comisar în trupele de gherilă, caută o femeie care a dispărut în jungla din provincia mexicană Chiapas, în timp ce Hector Belascoaran Shayne, detectiv particular, porneşte pe urmele unui bărbat misterios in Ciudad de Mexico.

Drumurile li se întâlnesc în labirintul unui complot monstruos, iar investigaţia lor devine o arhetipală luptă împotriva Răului, povestită cu umor paradoxal de Elias, un Sancho Panza ajuns vioara întâi într-o poveste despre idealism, şi de Belascoaran, un Sherlock Holmes dependent de droguri legale.

Motivul investigaţiilor lor, la început paralele, apoi convergente, este ipoteza "revenirii din morţi" a unui deţinut politic, despre care se credea că a fost asasinat la ieşirea din închisoare. Acesta lasă mesaje pe robotul telefonic al prietenilor, alertându-i şi dezvăluind o fantezistă teorie a conspiraţiei universale ce se impleteste insa cu orori reale din istoria Mexicului -- "războiul murdar", masacrele ordonate de putere, secătuirea unei ţări care pare încă să funcţioneze după modelul colonial.

Un fel de ”Che” Guevara   Despre Subcomandante Marcos ştim doar că este purtătorul de cuvânt al EZLN (Armata Zapatistă de Eliberare Naţională) din Mexic, semnatarul declaraţiilor din Selva Lacandona şi autorul a peste 20 de cărţi (scrieri politice, culegeri de eseuri, cărţi pentru copii, opere de ficţiune). În Mexic, Subcomandante Marcos, "El Sub", capată aura mitică a unui Ernesto "Che" Guevara.

Ne puteți urmări și pe Google News