Morții de Coronavirus nu sunt destui: Franța se plânge de numărul mic de Avorturi!
- Adrian Pătrușcă
- 7 aprilie 2020, 19:43
Franța este una dintre țările cele mai lovite de epidemie, înregistrând până acum 9000 de morți. Dar ministrul Sănătății este îngrijorat de „alarmanta scădere a procedurilor de avort”.
Olivier Véran, ministrul francez pentru Solidaritate și Sănătate, a fost audiat pe 1 aprilie în Senatul de la Paris, unde i s-a cerut să spună ce măsuri vor fi luate pentru ușurarea accesului la „întreruperea voluntară a sarcinii”.
„Este în afara oricărei discuții ca epidemia de COVID-19 să limiteze dreptul la avort în țara noastră”, a răspuns Véran, citat de LifeSiteNews. „A fost evaluat un număr de măsuri care vor fi implementate cât mai rapid posibil.”
„Întâi de toate, avorturile medicale trebuie încurajate (sic!) și făcute mai accesibile, garantând în același timp libertatea de a alege”, a spus ministrul.
În Franța, femeile pot alege între avortul chirurgical și cel chimic, cel din urmă fiind responsabil de circa două treimi din întreruperile de sarcină.
Până la cinci săptămâni de sarcină, avorturile chimice se realizează acasă, după ce femeile înghit pilulele abortive în prezența unui medic sau unei moașe.
Între cinci și șapte săptămâni, avorturile trebuie făcute în mediul spitalicesc.
După șapte până la douăsprezece săptămâni de sarcină, limita pentru avortul legal, singura procedură permisă este cea chirurgicală.
Printre măsurile de „facilitare” a avorturilor avute în vedere de Véran, se află posibilitatea ca femeile să recurgă la tele-consultații, atât atunci când este vorba de prima consultație în vederea avortului cât și când este vorba de consultația de după procedura de întrerupere a sarcinii.
Ministrul a mai delarat că „nu se opune în principiu” ideii de a permite avorturile chimice la domiciliu până în săptămâna a noua de sarcină.
Într-o perioadă în care spitalele își reduc sau chiar închid serviciile de chirurgie, cu excepția celor de urgență, pentru a se putea concentra pe combaterea epidemiei de coronavirus, Véran a spus senatorilor că „a cerut deja tuturor echipelor să mențină disponibilitatea avorturilor chirurgicale”.
Această procedură a fost trecută ca „intervenție de urgență” în timpul epidemiei de COVID-19.