Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet român, a decedat în condiții controversate și încă neelucidate la data de 15 iunie 1889, la ora 3 dimineața, în clinica doctorului Șuțu. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București, sicriul său fiind purtat pe umeri de patru elevi de la Școala Normală de Institutori.
Mihai Eminescu a dispărut la fel de enigmatic cum a trăit. La 135 de ani după moartea lui Eminescu, cauzele exacte ale decesului său rămân neclare. Înainte de a muri, Eminescu fusese internat într-un centru de sănătate din cauza unui presupus acces de nebunie. Cu timpul, s-a descoperit că unele diagnostice date de medici erau eronate și nu se bazau pe simptome reale. Deși i s-a pus diagnosticul de sifilis, Eminescu nu prezenta simptomele acestei boli. În acea perioadă, neexistând un tratament specific, medicii l-au supus unui tratament-șoc cu mercur. O substanță cunoscută pentru toxicitatea sa chiar și în doze mici. Viața poetului în perioada aceasta a fost marcată de internări repetate în ospicii, influențate de dorința adversarilor săi de a-i face rău. Nici familia, nici iubita sa, Veronica Micle, nu au primit informații adecvate despre starea sa de sănătate din partea medicilor. O dramă.
La 15 iunie 1889, în sanatoriul de boli mintale al doctorului Șuțu, situat pe Strada Plantelor din București, la ora 4 dimineața, Mihai Eminescu, marele poet român, a decedat pe un pat metalic, la vârsta de 39 de ani. Ultima sa dorință, un simplu pahar cu lapte, i-a fost adus de medicul de serviciu. Introdus prin deschizătura metalică a camerei în care își petrecuse ultimele ore. Eminescu i-ar fi mărturisit exclusiv celui care i-a îndeplinit dorința că se simte epuizat.
Moartea lui Eminescu
În ziua următoare, 16 iunie, a fost oficializat decesul său. Medicii Șuțu și Petrescu au pregătit raportul oficial, ambiguu, care nu a clarificat cauza exactă a morții poetului. Ei au semnalat doar simptome ale unei tulburări psihice. Fără a menționa probleme fizice. Mai mult, în urma autopsiei efectuate de doctorul Tomescu și ulterior de Marinescu de la laboratorul Babeș, creierul poetului nu a putut fi studiat. Din cauza unei neglijențe care a dus la descompunerea rapidă a acestuia, lăsat pe o fereastră deschisă.
Medicul Tomescu a scris unui ziarist ieșean, explicând că nu poate oferi multe detalii despre creierul lui Eminescu. Deoarece acesta fusese adus într-o stare avansată de descompunere.
”Din nefericire, nu aş putea să vă dau multe informaţii în privinţa creierului marelui şi nefericitului poet Eminescu. Creierul mi s-a adus de la Institutul Şuţu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluţiunilor”, îi scria medicul unui ziarist ieşean
Un mister medical
Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care l-a îngrijit, a scris în jurnalul său că sfârșitul său nu părea iminent, având în vedere starea generală bună. Un incident minor (Eminescu fiind lovit în cap cu o piatră de către un alt pacient) a agravat starea sa și a accelerat decesul. După autopsie, același medic a notat că Eminescu nu suferea de sifilis, ci de oboseală cerebrală și surmenaj intelectual, menționa Evenimentul Istoric.
Eminescu a fost înmormântat după două zile. Corpul său a fost depus mai întâi la biserica "Sfântul Gheorghe cel Nou" din București, pe un catafalc decorat cu ramuri de tei, înconjurat de coroane trimise de Academia Română, prieteni și mesaje. Înmormântarea, care a avut loc după ora 17:00, a fost descrisă de Titu Maiorescu într-o scrisoare adresată Emiliei Hempel, sora sa.
Titu Maiorescu, în jurnalul său, a notat la data decesului: "Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche...". George Călinescu, criticul literar, a remarcat: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc." Sora sa, Harietta, a anunțat că a murit "în cea din urmă mizerie". Moartea lui Eminescu a produs o tristețe națională.