Monumentul lui Iuliu Maniu va domina Șimleu Silvaniei

Monumentul lui Iuliu Maniu va domina Șimleu Silvaniei

La comemorarea a 63 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai de seamă premieri ai României, se va inaugurara memorialul „Iuliu Maniu-făuritor de ţară”, eveniment care se va desfăşura duminică, la Şimleu Silvaniei.

Statuia lui Iuliu Maniu evidențiază trăsăturile și expresivitatea pe care acesta le avea la vârsta de 45 de ani, adică în anul 1918. „Conceptul lucrării este o poveste a personajului și a faptelor lui Iuliu Maniu. […] Construcția artistică este în jurul personajului din mijloc, Iuliu Maniu, realizat din bronz și așezat pe un jilț care subliniază statura lui de om de stat. Mâna stângă strânsă, înseamnă unitate, iar mâna dreaptă, cu palma în jos, simbolizează poziția liderului. Lucrarea stă pe un piedestal așezat pe un luciu de apă, care se revarsă peste conturul României Mari. Pe soleea care înconjoară conturul țării este un citat, un fragment din declarația de la 1918 a lui Iuliu Maniu. […] Pe jilț este o cergă țărănească pe care sunt motive tradiționale din Moldova, Țara Românească și Transilvania, ceea ce subliniază, pe de-o parte, faptul că la obârșie Iuliu Maniu provenea din rândul țărănimii și a evoluat până la postura de om de stat, pe de altă parte, unitatea celor trei provincii românești”, spune sculptorul Nicu Mihoc, făuritorul Memorialului.

Mulți români trebuie să se închine în fața marelui patriot

„Cred că sunt mulți români care au obligația morală să se închine în fața marelui patriot Iuliu Maniu, cu atât mai mult noi, care suntem din orașul în care s-a născut și al cărui cetațean de onoare este”, este mesajul transmis de primarul orașului, Septimiu Țurcaș, în avanpremiera manifestărilor din 5 februarie.

Organizatori sunt Primăria Oraşului Şimleu Silvaniei, Parohia Greco-Catolică Bădăcin şi Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei în colaborare cu Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Biblioteca Judeţeană Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj şi Radio Maria.

„Ca oameni politici, putem fi oricând adversari, dar niciodată dușmani”

„Sfinxul de la Bădăcin” s-a născut la data de 8 ianuarie 1873, la Șimleu Silvaniei. Bădăcinul a fost locul în care se simțea cu adevărat acasă, motiv pentru care, ori de câte ori avea ocazia, se întorcea cu drag în satul său. Iuliu Maniu a ocupat funcții importante în stat, fiind de trei ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național Țărănesc, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Consiliului Dirigent din Transilvania și deputat în Parlamentul de la Budapesta și în cel de la București. Din cei 80 de ani de viață, 56 de ani i-a dăruit poporului român, prin întreaga sa activitate politică. Cu toate că a deținut funcții importante, nu acestea i-au adus respectul, ci modul în care a înțeles că trebuie abordată politica și relația cu oamenii simpli.

Una dintre cele mai sinistre închisori ale României, cea de la Sighetu Marmaţiei, a fost locul ales de autorităţile comuniste pentru a extermina elita României interbelice, Iuliu Maniu fiind arestat în urma înscenării de la Tămădău, fiind condamnat la închisoare pe viaţă. După şase ani de detenţie, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu s-a deteriorat foarte grav. Unificatorul şi creatorul statului naţional modern s-a sfârşit în chinuri cumplite, la 5 februarie 1953, la vârsta de 80 de ani.

Programul manifestărilor de la Șimleul Silvaniei

Orele 10.00 -12.00: Celebrarea Sfintei Liturghii și Parastasul pentru familia Maniu (Biserica Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Șimleu Silvanie)i;

Orele 12.30 – 13.30: Sfințirea Monumentului dedicat marelui om politic Iuliu Maniu (centrul orașului); Intonarea Imnului României; Parastas (Biserica Ortodoxă); Sfințirea Monumentului (Biserica Greco-Catolică); Discursuri; Imnul lui Iuliu Maniu;

Orele 13.30 – 15.00: Simpozion (la Centrul Național de Informare și Promovare Tursitică Șimleu Silvaniei).

Vor lua cuvântul: Dr. Marin Pop – „Documente inedite despre Iuliu Maniu și familia sa din arhiva CNSAS”; Dr. Ioan Boilă – „Iuliu Maniu, așa cum l-am cunoscut”; Prof. Silviu Junjan – „Iuliu Maniu, luptător și artizan al unirii Ardealului cu România”

Evenimentul zilei a susținut campania „Salvați Casa lui Iuliu Maniu” 

 EVZ a mediatizat încă din anul 2015 campania strângerii de fonduri necesare restaurării Casei Memoriale Iuliu Maniu. Astfel, titra în ziua de 2 iulie declarația  părintelui Cristian Borz, din Bădăcin, inițiatorul acestui proiect: „La peste patru luni de la declanşarea campaniei şi lansarea apelului în mass media locală, naţională şi internaţională, am reuşit să adunăm banii necesari demarării lucrărilor de susţinere a fundaţiei Casei lui Maniu, suma fiind de peste 42.000 de lei”.

După părearea echipei implicate, oamenii simpli au fost cei care s-au arătat cei mai deschiși în susținerea acestui proiect, care continuă și astăzi. Sigur că alături de ei, au contribuit instituții, fundații, firme, biserici, asociații, jurnaliști, reprezentanți ai unor partide politice, persoane publice și alți donatori care au crezut în cauza pentru care luptă Campania Publică „Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu”.

Programul manifestărilor de la Șimleul Silvaniei

Orele 10.00 -12.00: Celebrarea Sfintei Liturghii și Parastasul pentru familia Maniu (Biserica Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Șimleu Silvanie)i;

Orele 12.30 – 13.30: Sfințirea Monumentului dedicat marelui om politic Iuliu Maniu (centrul orașului); Intonarea Imnului României; Parastas (Biserica Ortodoxă); Sfințirea Monumentului (Biserica Greco-Catolică); Discursuri; Imnul lui Iuliu Maniu;

Orele 13.30 – 15.00: Simpozion (la Centrul Național de Informare și Promovare Tursitică Șimleu Silvaniei).

Vor lua cuvântul: Dr. Marin Pop – „Documente inedite despre Iuliu Maniu și familia sa din arhiva CNSAS”; Dr. Ioan Boilă – „Iuliu Maniu, așa cum l-am cunoscut”; Prof. Silviu Junjan – „Iuliu Maniu, luptător și artizan al unirii Ardealului cu România”

 

Ne puteți urmări și pe Google News