Totul a început pe 29 decembrie cu niște gemete bizare care au arestat o infirmieră. Pacienta se afla de 26 de ani într-o stare vegetativă, incapabilă să se miște sau să vorbească.

Examinând-o mai cu atenție, infirmiera a realizat că femeia în vârstă de 29 de ani era pe punctul de a naște. Nimeni de la Hacienda Health Care, o clinică din Arizona specializată în îngrijirea persoanelor cu handicap sever, se pare că nu sesizase că pacienta era însărcinată de nouă luni. Ultimul examen medical la care femeia fusese supusă data din aprilie, scrie Le Point.

Într-o înregistrare la numărul de urgențăă 911 se poate auzi infirmiera panicată strigând că „bebelușul se învinețește, bebelușul se învinețește”, după care în sfârșit anunță că micuțul respiră. De asemenea, infirmiera îi spune operatoarei că nu știa că pacienta aștepta un copil: „Este o surpriză totală!”

Afacerea a provocat un scandal uriaș. Pacienta, o indiană membră a tribului Apașilor San Carlos, era imobilizată la pat din 1992, după ce fusese pe punctul să se înece când avea trei ani.

Familia afirmă că ea nu se află în comă ci că suferă de un „handicap intelectual semnificativ”. Femeia cântărește 45 de kilograme în stare normală, este hrănită cu ajutorul unui tub și racordată la un aparat de respirație artificială. Își poate mișca foarte puțin membrele și gâtul și răspunde la sunete. Potrivit avocatului familiei, John Micheaels, „ea are senzații, îi place muzica liniștită și să i se citească povești”.

Pe site-ul său, clinica Hacienda arată că oferă îngrijiri persoanelor „fragile din punct de vedere medical” și celor cu „handicap intelectual”. Clinica are 70 de paturi și a obținut la ultima inspecție o notă „sub medie”.

După descoperirea violului, patronul său și un medic au demisionat, iar un altul a fost suspendat.

Instituția a prezentat scuze afirmând că „personalul este atât de tulburat încât nu are cuvinte” și a întărit securitatea în saloane.

Săptămâna trecută, poliția a prelevat probe de ADN de la tot personalul medical masculin al clinicii, iar miercuri 23 ianuarie l-a arestat pe Nathan Sutherland, de 36 ani, un infirmier angajat din 2011. Poliția investighează dacă acesta nu a agresat și alte paciente. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, bebelușul, un băiețel, „este în stare bună”.

Nu este pentru prima dată când o pacientă în stare vegetativă este violată și rămâne însărcinată. În 1996, în statul New York, o femeie pe nume Kathy, care era în comă de zece ani în urma unui accident de mașină, a dat naștere unui băiețel. Însă, personalul clinicii a sesizat imediat când burta ei a început să se rotunjească. Au fost făcute teste medicale și s-a descoperit că un asistent era vinovat de viol.

„M-am gândit că pot face ceva pentru a o aduce pe femeie la viață”, s-a justificat agresorul pe nume John Horace.

Părinții lui Kathy au refuzat avortul și l-au înfiat pe băiețel. Kathy a murit înainte ca micuțul să împlinească un an.