Monopoly: Ultima versiune înlocuiește bancherul cu un asistent vocal

Monopoly: Ultima versiune înlocuiește bancherul cu un asistent vocal

Utilizatorii jocului "Monopoly" care îşi doresc să stea de vorbă cu Mr. Monopoly vor putea în curând să facă acest lucru graţie unei noi versiuni a celebrului joc, activată prin comandă vocală şi fără bilete de bancă, detalii care vor face din misiunea trişorilor o sarcină tot mai dificilă.

Odată cu jocul "Monopoly Voice Banking", disponibil în Statele Unite din 1 iulie, compania producătoare, Hasbro, îşi face debutul în era asistenţilor vocali: în cazul de faţă, noul asistent are forma unui joben, precum acela purtat de faimosul personaj cu mustaţă Mr. Monopoly, plasat în centrul planşei de joc, care va fi capabil să vorbească şi să îi asculte pe utilizatorii noului joc,informează AFP, citat de Agerpres.

Noul asistent este, totodată, lipsit de milă: "Sunteţi ruinat!" ("You're bankrupt!"), va spune el, atunci când utilizatorii îşi administrează achiziţiile într-o manieră deficitară.

Adresându-se micului joben, după ce apasă butonul care corespunde acestui personaj, utilizatorul va putea, de exemplu, să ceară bancherului să îi comunice soldul contului său, să îi ceară să cumpere o proprietate, să construiască un hotel sau să îi acorde o carte norocoasă (virtuală).

Instrucţiunile jocului prezintă utilizatorilor toate comenzile vocale care sunt încorporate în software-ul acestui asistent vocal prezentat sub forma unui joben.

Pentru a facilita sarcinile lui Mr. Monopoly şi pentru a accelera jocul, compania Hasbro a adoptat câteva măsuri speciale: cel mult patru jucători în loc de şase, mai puţine proprietăţi de cumpărat şi fără companii de electricitate sau feroviare de achiziţionat.

Graţie personajului Mr. Monopoly care controlează şi gestionează toate tranzacţiile, jocul "Monopoly Voice Banking" a făcut ca sarcina jucătorilor care doresc să trişeze să devină aproape imposibilă. Cu atât mai mult cu cât, la fel ca anumite versiuni anterioare, Mr. Monopoly nu mai are bilete de bancă. Va fi, deci, imposibil ca un jucător să îi strecoare, discret, câţiva dolari în buzunar.

Cu toate acestea, închisoarea, un element constant al jocului "Monopoly", este în continuare prezentă în noua versiune.

 

Ne puteți urmări și pe Google News