Cu ajutorul unui aparat de monitorizare împrumutat din Ungaria, Primăria Tîrgu Mureș a măsurat traficul de biciclete din oraș.
S-a constatat că, pe o singură stradă, din cei 300 de bicicliști care trec zilnic, 40% circulă pe contrasens. Potrivit directorului executiv al Fundaţiei Comunitare Mureș, organizație parteneră în proiect, acest lucru se întâmplă din cauză că bicicliștii nu au alte alternative pe străzile cu sens unic, cum este și strada Tudor Vladimirescu pe care s-a făcut monitorizarea.
„Scopul a fost să vedem câţi biciclişti trec prin această zonă şi am fost interesaţi să vedem care e raportul celor care folosesc traficul pe sensul de mers şi care folosesc în sens pe contrasens.
Peste 40% folosesc strada în direcţia greşită. Primăria va elabora un studiu de fezabilitate pentru piste de biciclişti şi cred că acesta este un motiv în plus pentru a se face aceste piste", a spus Gál Sándor, directorul executiv al fundației.
„Dacă dorim să construim piste de biciclişti, primul pas este să stabilim zonele cele mai frecventate de biciclişti. Este nevoie de date concrete pentru a putea întocmi proiecte de infrastructură de mobilitate urbană durabilă. Sistemul EcoCounter, pe care l-am testat la Tîrgu Mureş, în perioada 4-17 aprilie, reprezintă cea mai precisă şi cea mai fiabilă soluţie pentru numărarea bicicliştilor.
Consider că fiecare instituţie locală ar trebui să investească în sisteme de monitorizare ale traficului de biciclişti şi pietonal, pentru a oferi cele mai bune soluţii de mobilitate pentru comunitate", a adăugat Gál Sándor.
Proiectul reprezintă o premieră națională. Astfel de sisteme de monitorizare se fabrică în Franța și costă între 3.500 și 10.000 de euro, în funcție de gradul de complexitate.