Monica Macovei, bună de plată. Trei spitale cer despăgubiri după accidentul din 2022

Monica Macovei. Sursa foto: Arhiva EVZ

Asigurătorul Monicăi Macovei ar putea fi pus să plătească cheltuielile de spitalizare pentru motociclistul pe care l-a accidentat în octombrie 2022, la intrarea în Mangalia. Fosta ministră a Justiției a fost trimisă în judecată pentru vătămare din culpă.

Monica Macovei a fost implicată într-un accident rutier, în luna octombrie 2022, la intrarea în localitatea Mangalia. Conform autorităților, ar fi ajuns cu mașina pe contrasens și a lovit un motociclist care circula din direcția opusă. În urma acestui accident a fost întocmit un dosar penal, trimis în justiție.

Monica Macovei bună de plată

După accidentul din octombrie 2022, victima, motociclistul lovit a avut nevoie de îngrijiri medicale, în unități spitalicești. Este vorba despre trei spitale, respectiv, Spitalul de Urgență din Constanța, Spitalul Fundeni din București și Institutul Național de Recuperare.

Cele trei spitale s-au constituit parte civilă în procesul penal în care a fost trimisă în judecată Monica Macovei. Acestea vor să-și recupereze cheltuielile cu spitalizarea și tratamentul motociclistului accidentat.

Cele trei unități medicale se îndreptă împotriva asiguratorului Monicăi Macovei. Acesta va trebui să suporte cheltuielile de spitalizare ale persoanei vătămate, dacă instanța va decide în acest sens.

Spitalul din Constanța Sursa foto: EVZ

Fosta ministră a Justiției trimisă în judecată

Monica Macovei a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Curții de Apel Constanța pentru vătămare din culpă. Procurorii au finalizat cercetările în dosarul accidentului în care a fost implicată în 2022.

„La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-Luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunțat Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Accidentul s-a produs în luna octombrie 2022, pe DN 39, între municipiul Mangalia şi localitatea 2 Mai. Polițiștii rutieri au stabilit că, într-o curbă, mașina condusă de Monica Macovei a pătruns pe contrasens şi a intrat în motociclist.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de o femeie de 63 de ani şi o motocicletă condusă de un bărbat de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis atunci IPJ Constanţa.

Accidentul provocat de fosta ministră a Justiției Sursa: Ziua de Constanța

Monica Macovei, considerată responsabilă

În urma accidentului de la Mangalia, motociclistul a suferit răni grave. El a fost supus unor intervenţii chirurgicale în urma fracturilor și traumatismelor.

În cadrul anchetei, s-a stabilit că Macovei mergea cu o viteză de 115 km/h cu cinci secunde înainte de producerea accidentului. Totodată, accelerația era la 47%, iar frânele nu era activate. La impact, viteza mașinii era de 73 km/h.

În acest context, anchetatorii au concluzionat faptul că starea de pericol a fost declanșată de către Monica Macovei. Astfel, accidentul putea fi evitat dacă nu pătrundea pe culoarul de deplasare al motocicletei.