Monica Lewinsky vorbeşe despre RELAŢIA AMOROASĂ cu Bill Clinton. Noi DEZVĂLUIRI în scandalul care a zguduit Casa Albă
- Mara Vintila
- 18 aprilie 2016, 14:07
În urmă cu aproape 20 de ani, Monica Lewinsky s-a trezit în mijlocul unei furtuni politice. Acum, a transformat acea perioadă neagră a vieţii sale într-o forţă pozitivă. Într-un interviu pentru The Gurdian, femeia de afaceri povesteşte că “fantoma” aventurii sale cu preşedintele Bill Clinton o bântuie şi acum, iar “ruşinea se ţine de ea ca smoala”.
Lewinsky a fost una dintre cei mai umiliţi oameni ai lumii. Acum, după 18 anui, este un avocat respectat, care s-a implicat activ în campanii împotriva abuzurilor. Oferă conferinţe de presă despre cum internetul poate deveni un mediu mai “milos”.
În urmă cu un an, în cadrul unui astfel de evniment, Monica Lewinsky spunea: “Peste noapte, am devenit dintr-o figură anonimă, una publică, pe care o recunoştea toată lumea. Deşi nu exista atunci social media, oamenii puteau comenta online. Am fost etichetată drept o vagaboanată, prostituată, ipocrită, josnică, desfrânată, şi mai ales ca fiind <<acea femeie>>”.
Sursă foto: The Guardian
Lewinsky avea 22 de ani când a ajuns la Casa Albă drept intern. Curând a început să flirteze u Bill Clinton. La scurt timp după ce cei doi au început celebra relaţie amoroasă, Lewinsky a fost transferată la Pentagon, unde a cunoscut-o pe Linda Tripp, cea în care a avut încredere şi i-a spus că are o relaţie cu preşedintele şi cea care i-a înscenat o capcană. Linda Tripp a înregistrat conversaţiile ei telefonice, în mai bine de 20 de ore.
“Doar gândul că acei oameni au putut citi transcrierile conversaţiilor noastre a fost înspăimântător”, însă “câteva săptămâni mai târziu înregistrările audio erau peste tot la TV, iar multe dintre ele au fost publicate online. Umilirea publică a fost chinuitoare. Viaţa a fost aproape de nesuportat (...) Simţeam cum ruşinea se ţine de mine ca smoala”, a declarat aceasta, potrivit The Guardian.
Ea a mărturisit că nu s-a gândit niciodată la sinucidere, dar a fost foarte aproape de acest gând: „Cred că unii tineri nu văd suicidul ca pe un sfârșit, ci ca pe o resetare”, a mai declarat. Totuși, criticile adresate ei o afectau enorm. „Orice greșeli am făcut, am fost arătată cu degetul de mulți oameni – de o grămadă de feministe care aveau voci răsunătoare. Simțeam că fiecare strat din pielea și identitatea mea au fost sfâșiate de pe mine în ’89 și ‘99”, a susținut ea.
Monica Lewisnky a încercat cu disperare să fugă de trecutul ei, însă fără succes. La zece ani după incident, ea s-a hotărât să vorbească despre relaţia ei amoroasă la Casa Albă, într-un interviu pentru Vanity Fair.
"Eu regret profund ce s-a întâmplat între mine şi preşedintele Clinton", a declarat Monica Lewinsky. Ea a explicat de ce a decis, după zece ani, să rupă tăcerea: ca să nu se mai "şuşotească" despre trecutul său şi despre viitorul altor oameni. "Sunt hotărâtă să am un sfârşit diferit la povestea mea", spune Lewinsky.
Deși spune că relația sa cu Bill Clinton a fost una consimţită între doi adulţi, ea explică faptul că umilirea publică pe care a suferit-o în urma scandalului i-a schimbat pentru totdeauna cursul vieţii.
"Sigur, şeful meu a profitat de mine, dar întotdeauna o să rămân fermă în această privinţă: a fost o relaţie consensuală. Orice «abuz» a venit ulterior, când am fost făcută ţap ispăşitor, cu scopul de a-şi proteja poziţia sa puternică", a declarat Lewinsky.