Momente de groază într-un penitenciar! Un deţinut şi-a UCIS colegul de celulă
- Theodora Sutiu
- 15 iulie 2017, 21:03
Deținuții din Penitenciarul Iași au trecut prin momente de panică după ce un bărbat și-a ucis un coleg de celulă cu un scaun metalic.
„A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, însă, nu a supraviețuit. Noi am înștiințat imediat Parchetul și a fost deschis un dosar penal prin care urmează să fie stabilite toate detaliile legate de comiterea faptei. Cazul a fost preluat de Parchet”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași.
Ajuns la audieri, criminalul și-a recunoscut fapta "Eu nu suport să fiu înjurat de nimeni. Pentru că m-a înjurat i-am dat cu scaunul în cap", ar fi declarat acesta anchetatorilor.
Bărbatul a ajuns în spatele gratiilor fiind condamnat pentru omor și tâlhărie și trebuie să ispășească o pedeapsă de 23 de ani de închisoare. El a fost transferat de la Bacău la Botoșani, după care a fost adus la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași în anul 2017, scrie Jurnalul National.