Momente de cumpănă pentru o îndrăgită cântăreață de muzică populară

Angela Rusu

Îndrăgita interpretă de muzică populară Angela Rusu trece în prezent printr-unele dintre cele mai delicate momente ale vieții sale.

Sala de nunți pe care cântăreața de muzică populară o are în județul Cluj a luat foc.

Pompierii din Gherla se află la fața locului și se luptă cu flăcările care au cuprins clădirea deținută de Angela Rusu.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma incendiului.

„Arde acoperișul clădirii, undeva la 1000 de metri pătrați”, a anunțat Ion Moldovan, inspector-șef ISU Cluj, citat de Antena 3.

„Avem acolo cinci mașini de apă și spumă plus două autoscări și mai avem un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță”, a mai spus șeful ISU.

„Persoanele care erau înăutru au fost evacuate, iar acum am reușit să localizăm incendiul și urmează să-l stingem”, a încheiat Ion Moldovan.