Momente cumplite pentru Dinu Maxer. Au ajuns la spital în miez de noapte

Momente de cumpănă pentru șotii Maxer. Copilul lui Deea și Dinu Maxer a ajuns la spital joi, ca urmare a unor dureri crunte la călcâiul drept.

Într-o postare pe rețelele sociale, Dinu Maxer a povestit cum a decurs internarea copilului în spital, în plină pandemie provocată de noul coronavirus.

Având în vedere că băiatul este minor, artistul a trebuit să fie si el internat alături de Andreas. Copilul a făcut febră încă de luni seară, iar după patru zile, problemele nu păreau a se ameliora, astfel că s-au prezentat la secție de ortopedie.

„Cred că nu aveți idee ce înseamnă să te internezi într-un spital când ești febril și implicit suspect de COVID-19 – IZOLARE, CARANTINĂ, emoție, îngrijorare și multe întrebări.

După două teste PCR de depistare a coronavirusului care au ieșit NEGATIVE, totul a intrat în normal.” este o parte din mesajul scris de Dinu Maxer pe contul său de socializare.

Potrivit medicilor, Andreas a avut „un traumatism la inserția tendonului ahilian pe calcaneu, peste care s-a suprapus o infecție a țesuturilor moi învecinate, de la o înțepătură în aceeași zona (lângă maleolă medială a aceluiași picior).”

Sursa: Antena Stars