Moment HILAR! Trump n-a reușit să o sărute pe obraz pe ambasadoarea SUA în Canada. Video SAVUROS
- Alexandru Afrim
- 10 iunie 2018, 16:52
Donald Trump a salutat-o pe ambasadoarea SUA în Canada cu un sărut incredibil de ciudat. Momentul jenant a fost surprins de camerele de luat vederi.
Trump a fost întâmpinat cu o strîngere de mână fernă. Galant, a încercat să o sărute pe obraz pe Kelly Craft, ambasadorul american în Canada.
Trump a ținut-o de braț și s-a aplecat pentru un sărut de obraz, dar buzele sale nu au reușit să atingă obrazul acesteia.
Trump s-a înfuriat și în cele din urmă i-a măturat obrazul până la bărbie, înainte de a pleca mai departe, mai scrie Daily Mail.
Vorbind la summitul G7 de sâmbătă, Trump a cerut ca Rusia să fie adusă înapoi în G7. Liderul de la Washington a afirmat că anexarea Crimeei de către Rusia este un eveniment care s-a întâmplat cu "ceva timp în urmă", care nu ar trebui să împiedice pacea.
Partenerii din G7 nu au fost însă de acord.
În cele din urmă totul s-a transformat într-un mare eșec
Trump şi-a retras brusc sprijinul față de comunicatul final al summitului G7 din Canada.
Trump a ameninţat că ar putea introduce tarife şi pentru importurile de automobile, după cele pentru oţel şi aluminiu, înfuriat de conferinţa de presă susţinută de premierul candian Justin Trudeau, susținută după plecarea lui.
Trump a aruncat în aer ceea ce părea un consens fragil în disputa comercială dintre Washington şi principalii săi aliaţi. ”Premierul canadian Justin Trudeau s-a purtat atât de umil şi temperat în timpul întâlnirilor, pentru ca după plecarea mea să afirme că tarifele SUA sunt insultătoare şi că nu se va lăsa batjocorit. Foarte necinstit şi slab”, a scris preşedintele pe Twitter.
În conferinţa sa de presă, Trudeau a vorbit despre măsurile de retorsiune pe care Canada le va lua luna viitoare ca reacţie la decizia lui Trump de a impune tarife pentru importurile de oţel şi aluminiu din Canada, Mexic şi Uniunea Europeană.
”Noi canadienii suntem politicoşi, suntem rezonabili, dar nu ne vom lăsa batjocoriţi”, a afirmat Trudeau. Biroul premierului canadian a reacţionat la tweet-urile lui Trump. ”Ne concentrăm pe tot ceea ce am realizat la summit. Premierul nu a afirmat nimic din ceea ce nu afirmase deja, atât în public cât şi în discuţiile private cu preşedintele”, a anunţat biroul lui Trudeau.