MOMENT CRUCIAL ÎN EUROPA: SUPER MARIO a demarat planul care va pune capăt crizei. ROUBINI are ceva de spus
- Raluca Florescu
- 7 septembrie 2012, 23:16
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis ieri să demareze un nou program de achiziţie de bonduri pentru a scădea astfel costurile de împrumut pentru statele care se confruntă cu criza datoriilor suverane, a anunţat Mario Draghi, preşedintele BCE, denumit de presă "super Mario".
Acesta a fost de departe cel mai îndrăzneţ pas făcut pentru a combate criza fiscală din zona euro, unul la care nici nu ne-am fi putut gândi atunci când a izbucnit aceasta.
Va aduce stabilitatea pe piaţa titlurilor de stat ale Spaniei şi Italiei şi va retrezi încrederea acelor investitori care au ieşit de pe aceste pieţe, scrie Wall Street Journal.
Pieţeţe financiare de la nivel global au primit extrem de bine planul anunţat de BCE. Condiţia pe care o pune BCE pentru a implementa acest plan este ca toate statele membre ale zonei euro să semneze un program de disciplină bugetară.
Spania şi Italia, economiile din zona euro cel mai atent supravegheate de investitori, au văzut costurile de împrumut scăzând simţitor, iar indicii bursieri au crescut cu peste 4%.
Măsura anunţată de BCE este, de departe, cel mai aşteptat moment al ultimelor luni. Piaţa a fost cuprinsă de optimism în aşteptarea acesteia, presa denumind ziua de ieri "ziua Draghi".
Înaintea anunţării acesteia, euro a reuşit să se aprecieze până la 1,26 dolari, cel mai bun nivel din ultimele două luni.
Încercând să ofere tot sprijinul de care este nevoie pentru a apăra euro, Draghi a spus că noul program de achiziţie de titluri de stat, ce se va desfăşura pe piaţa secundară, va putea asigura transmiterea efectelor deciziilor de politică monetară în toate statele membre zonei euro.
În opinia lui Draghi, măsura va aplana tulburările de pe piaţa titlurilor de stat şi va tempera temerile nefundamentate ale investitorilor cu privire la evoluţia euro.
Această schemă, care a avut un oponent ferm în Bundesbank, va oferi o "contrapondere puternică ce va preveni materializarea scenariilor distructive", a mai spus Draghi. La o zi de la anunţarea planului, au apărut însă şi scepticii. Economistul Nouriel Roubini spune că Spania, cel puţin, nu se va conforma, cel mai probabil, condiţiilor impuse de BCE şi că, cel mai probabil, nu merita să fie salvată. "Cele mai importante sunt condiţionalităţile din program, şi ar putea să existe un dezacord între ceea ce vrea BCE-ul de la Spania şi Italia, cerându-le să intensifice eforturile pentru a îşi reechilibra bugetele şi ceea ce aceste state, în special Spania, vor, adică să îndulcească aceste cerinţe. Întrebarea care se pune este: merită Spania acest ajutor? BCE trebuie să fie foarte strictă în privinţa condiţiilor impuse şi modului cum sunt respectate", a spus Nouriel Roubini. Detaliile intervenţiilor BCE
Şeful BCE a oferit şi câteva detalii în privinţa planului de achiziţie nelimitată de bonduri. BCE va achiziţiona în special bonduri guvernamentale cu maturităţi de unu sau trei ani, încluzând aici şi datorii pe termen mai lung care au maturităţi reziduale la acest nivel, a spus Draghi.
Achiziţiile vor fi sterilizate în totalitate, ceea ce înseamnă că impactul acestora asupra masei monetare va fi neutru. Pe parcursul discursului lui Draghi radamentele pentru bondurile Spaniei pe doi ani au scăzut la 3,05 %, după ce crescuseră puternic înainte.
BCE a fost pionul principal în lupta împotriva crizei din zona euro, care până acum a adus cinci ţări în situaţia de a avea nevoie de planuri de salvare şi a adus economiile ţărilor din zona euro în pragul recesiunii.
Ieri, banca centrală a revizuit în scădere prognozele de evoluţie a economiei pentru acest an, de la 0,1% la 0,4%. În 2013, economia va creşte, conform prongnozei BCE, cu 0,5%. În iunie, banca prognoza o creştere cu 1%. În acelaşi timp, BCE a crescut prognoza de inflaţie pentru anul viitor de la 1,6%, la 1,9%. Leul profită şi se întăreşte
Anunţarea de către Mario Draghi, şeful BCE, a planului de achiziţie de bonduri de la nivelul zonei euro a dat un impuls atât pieţelor de acţiuni, cât şi celor valutare.
Moneda naţională a continuat să crească faţă de euro şi astăzi, până la o cotaţie oficială 4,4741 lei/euro, cu 0,75 bani mai scăzută decât aceea de ieri.
Cursul leu/dolar a scăzut puternic în raport cu cotaţia de ieri, cu circa 2,5 bani, până la 3,5287 lei/dolar.
Şi în raport cu francul elveţian moneda naţională s-a apreciat astăzi: cotaţia leu/franc a scăzut cu peste trei bani faţă de ieri, până la 3,6879 lei/franc. CITIŢI ŞI:
- Bloomberg: Paralizia Europei încurajează erodarea democraţiei în estul continentului
- Semnalele de alarmă din economie
- Ţara arde, politicienii se ceartă. CELE MAI GRAVE efecte economice ale CRIZEI POLITICE
- Angajament la Summitul G20: Uniune bancară în zona euro
- Merkel vrea o "uniune politică" în Europa