Adrian Porumboiu, patronul formaţiei FC Vaslui, a acuzat dur maniera de arbitraj a lui Sebastian Colţescu în meciul de aseară, de la Mediaş, încheiat cu scorul de 1-1.
"Crăciunescu mi-a zis mai demult că Sebastian Colţescu e de mare viitor. Eu i-am spus că e într-o mare eroare. Eu am spus public că nu vreau să mă arbitreze Colţescu. Eu îl respect pe Crăciunescu, dar să nu facă experimente cu Vaslui. Eu nu acuz echipa gazdă, Colţescu a făcut meciul praf, nu are nici o calitate de arbitru. El e corupt până în măduva oaselor. Sînt convins că el a arbitrat cu lista de jucători care trebuie suspendaţi în buzunar", a spus Porumboiu la postul "Sport.ro".
Viorel Hizo, tehnicianul vasluienilor, susţine că "fluieraşul" l-a eliminat fără motiv pe fundaşul Paul Papp în prima repriză.
"E inadmisibil ce-a făcut Colţescu la meciul cu Gaz Metan, nu se poate aşa ceva. L-a eliminat pe Papp absolut gratuit. Poate să mă cheme toate comisiile posibile şi imposibile. Acum îl înţeleg pe Dan Petrescu, el zicea că dacă nu erau arbitraţi de străini nu ar fi câştigat niciodată campionatul cu Urziceni. Nu sunt de ieri în fotbal, ştiu jocurile care se fac. Am tot respectul pentru Crăciunescu, dar nu se poate aşa ceva. E munca noastră a antrenorilor să fim antrenori, a jucătorilor să fie jucători, dar la arbitri este un hobby", a spus Viorel Hizo. Arbitrul a lansat şi el mai multe acuzaţii grave după meci. "Viorel Hizo a intrat în cabină şi a sărit să-l strângă de gât pe asistentul meu, Andrei Constantinescu. Puteţi să-l întrebaţi pe el, o să vă confirme. Hizo să nu mă facă pe mine labil psihic, nu e vina mea că nu câştigă toate meciurile la care arbitrez eu", a spus Colţescu la "Sport.ro".