Mogulul băgat „între coperți” de un bilețel uitat pe o bancă

Mogulul băgat „între coperți” de un bilețel uitat pe o bancă

Instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de restituire la Parchet a dosarului lui Adrian Sârbu

Avocatul Mediafax Group a cerut, ieri, în cadrul procesului în care omul de afaceri Adrian Sârbu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, audierea denunțătorilor mogulului, invocând trei aspecte pe care le dorește a fi clarificate. Unul dintre aceștia este Sorin Nicolae Dinu, fost director financiar al companiei, de numele căruia este legat un bilețel pe care se aflau numele societăților controlate de mogul, precum și modul în care acestea interacționau.

„Era arestat la Secția 12 când a întocmit un înscris din care reies mecanisme și denumiri de societăți. A ieșit să fumeze și l-a uitat pe bancă, iar apoi l-a luat un comisar împreună cu alte documente”, a declarat în fața instanței avocatul.

Delațiuni „la indigo”

Al doilea aspect, spune avocatul, este acela că denunțurile formulate de alte două inculpate - Dorina Grigoruță și Daniela Cozac - „au același font și aceeași spațiere cu declarațiile altor martori în dosar”. Avocatul se referă, cel mai probabil, la fapul că acest lucru ar putea indica un „târg” între inculpații denunțători cu procurorul de caz, la presiunea acestuia din urmă sau la sugestia lui, pentru a beneficia de pedepse reduse.

Ultima chestiune vizează celeritatea nemaivăzută în care, potrivit avocatului, au fost înregistrate denunțurile. „În data de 19.01.2015, într-o oră și patruzeci de minute, un denunț a primit număr de înregistrare, a fost declinat, a mers la procurorul șef și s-a întors la procurorul de caz, iar la 11.40 au început audierile. Atâta celeritate nu am mai văzut în niciun dosar!”, a declarat avocatul Mediafax Group.

„Tun” de 28 de milioane

Adrian Sârbu a fost trimis conducere a Mediafax Group, fiind acuzat de o evaziune de aproape 28 de milioane de lei. „Sârbu Adrian a utilizat un sistem de salarizare ce presupunea plata drepturilor salariale parțial, în baza unui contract de muncă și, parțial, în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor, acesta constituind eșafodajul unui mecanism de eludare a taxelor datorate bugetului de stat”, susțin procurorii Parchetului General.

Cere restituirea cauzei la Parchet

Alice Drăghici, reprezentanta Lianei Petrovici, avocata firmelor lui Adrian Sârbu, a solicitat, ieri, restituirea dosarului la Parchetul General, pe motiv că Petrovici a fost inculpată doar pentru că a avizat draftul unor contracte. „Clienta mea a dat doar un OK pentru aceste drafturi. Pentru aceste două certificări a fost trimisă în judecată fiind acuzată de spălare de bani în formă continuată. Cereți Parchetului să explice cum un OK dat de un avocat poate să constituie o faptă penală”, a declarat Alice Drăghici. La un an de la trimiterea în judecată, în 2016, dosarul Mediafax a fost trimis spre rejudecare de Instanța supremă, în fază de cameră preliminară, la Curtea de Apel București.