Permisul de conducere va fi mai greu de prelungit

Permisul de conducere va fi mai greu de prelungit Permis de conducere. Sursa foto: Arhiva EVZ

În cazul în care un proiect de lege va fi adoptat, șoferii cu vârsta sub 70 de ani vor trebui să își reînnoiască permisul de conducere la intervale mai extinse decât în prezent.

Parlamentarii intenționează să prelungească durata de valabilitate a unui permis de conducere de la zece ani, cât e în prezent, la 15 ani. Cu toate acestea, vor fi introduse și o serie de excepții pentru anumite categorii de șoferi.

Perioada de valabilitate a unui permis de conducere ar putea fi schimbată

Astfel, conducătorii auto cu vârsta de minimum 70 de ani vor fi obligați să schimbe documentul, efectuând controale medicale obligatorii, la fiecare cinci ani.

Asta în timp ce șoferii de peste 80 de ani vor trece prin teste la intervale de doi ani.

Promotorii proiectului susțin că aceste măsuri vor contribui la scăderea incidentelor în trafic. Cu toate acestea, statistica oficială indică faptul că doar 6% dintre accidentele din România au implicat șoferi cu vârsta peste 70 de ani.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat și ulterior publicat în Monitorul Oficial.

Codul Rutier se schimbă pentru șoferi

Șoferii ar putea să-și schimbe permisul de conducere mai rar. Sursa foto: Dreamstime

„Stres major” din cauza numărului de dosare ce trebuie prelucrate

„Ministerul Afacerilor Interne, la sfârşitul anului 2022, a transmis următorul comunicat: «În urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 -februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel naţional, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 -februarie 2013».

Ce se înţelege din acest comunicat este că urmează o perioadă foarte încărcată din punct de vedere al numărului de persoane care doresc să reînnoiască permisul de conducere”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit acestuia, anual, în jur de 325.000 de persoane obțin permisul de conducere. Ceea ce înseamnă că, la cele 450.000 de permise de conducere pe care Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor trebuie să le proceseze, se adaugă aproximativ 81.000 de permise noi care necesită prelucrare și eliberare.

Acest lucru a dus la stres major atât pentru angajaţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din toată ţara din cauza numărului foarte mare de dosare care trebuie să le prelucreze”.

Un permis de conducere emis anterior, va păstra valabilitatea înscrisă pe el

Un aspect aspect esențial al proiectului legislativ constă în precizarea că permisele de conducere emise înainte de implementarea noilor perioade de valabilitate își vor păstra termenul de valabilitate indicat pe ele.

Această măsură are scopul de a preveni confuziile și de a facilita o tranziție fără probleme către noile reguli.

Pe lângă beneficii, proiectul nu este lipsit de critici. Există păreri care susțin că această inițiativă ar putea genera discriminare pe baza vârstei.

Mai mult, se ridică întrebări cu privire la modalitatea în care ar trebui evaluate și monitorizate capacitățile de conducere.