Legea pensiilor aplicabilă din acest an aduce o serie de modificări nu doar în ceea ce privește majorarea valorii punctului de pensie, ci și asupra criteriilor de suspendare a plății drepturilor.
Drepturile obținute prin pensionare anticipată sau în urma declarării invalidității de grad I/II pot fi suspendate în cazul în care beneficiarul obține venituri și din alte activități lucrative.
Conform noilor prevederi, poate fi suspendată plata pensiei anticipate în condițiile în care beneficiarul cumulează și alte venituri obținute din contracte de muncă, în baza unor rapoarte de serviciu (ca funcționar public), din activități în funcții alese (cu expcepția consilierilor județeni/locali), de pe urma numirilor în cadrul unor autorități executive, legislative ori judecătoreşti. Suspendarea plății are loc pe toată perioada exercitării mandatului/contractului de muncă.
Acelorași reguli se supun, conform legii și beneficiarii pensiilor de invaliditate gradul I/II și al pensiilor de urmaş gradul I/II de invaliditate.
Potrivit Legii Pensiilor, la 1 septembrie are loc o majorare a punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu este singura, pe parcursul anului fiind prevăzute și alte majorări. În 2021 valoarea punctului de pensie va ajunge la 1.875 de lei.
De asemenea, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.