Ministerul Sănătății va derula un proiect pilot în cadrul căruia bolnavii de tuberculoză se vor putea trata și în sistem ambulatoriu.
Proiectul prevede ca pacienții cu tuberculoză să fie tratați în dispensarele TB aparținând Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, cu obiectivul de a evita spitalizările în situația în care acestea nu sunt absolut necesare.
Instituția condusă de Victor Costache a publicat un proiect de Ordin de ministru pentru aprobarea metodologiei de implementare a derulării proiectului pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu al pacienților cu tuberculoză din România, potrivisat unui comunicat de presă.
Potrivit aceluiași comunicat, proiectul pilot va fi derulat în București, în perioada ianuarie-decembrie 2020 și face parte dintr-un proiect mai amplu „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanțat de către Fondul Global de Luptă împotriva Tuberculozei și Malariei pe care MS îl derulează timp de 3 ani, în perioada 2018-2021.
Obiectivele operaționale sunt reprezentate de tratarea exclusiv în ambulatoriu a minimum 200 de pacienți cu TB BK negativă din București, a 65% din totalul pacienților cu TB sensibilă, cu microscopie negativă și cu rezidența în București, dar și asigurarea unei rate de aderență de 90% în lotul de pacienți cu TB BK negativă tratați exclusiv în ambulatoriu, mai arată comunicatul.
Implementarea acestui proiect pilot nu are ca obiective nu doar tratarea pacienților cu spută BK negativă în ambulator, pacienți care nu sunt contagioși, dar și diagnosticarea rapidă a suspecților, toate acestea fiind făcute astfel încât persoanele sănătoase să nu fie supuse riscului de a contacta boală.
„Tuberculoza continuă să rămână o problemă majoră de sănătate publică în România. Deși rata de notificare a cazurilor a scăzut constant din anul 2002, România rămâne țare cu cea mai ridicată rată anuală de notificare din UE. În sistemul medical românesc managementul cazurilor de tuberculoză este încă centrat pe internarea continuă în spitale/secții de pneumoftiziologie, unde se realizează diagnosticul de certitudine, inițierea tratamentului, precum și, după caz, monitorizarea reacțiilor adverse și evaluarea statusului pacientului la diverse etape terapeutice. Alături de OMS, care este partenerul nostru urmărim să inversăm acest concept și să începem tratarea pacienților și în dispensare, așa cum recomandă politicile OMS”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.