Mobilizare pe Facebook. Peste 1000 de persoane s-au strâns la MARŞUL TĂCERII, după tragedia din clubul Colectiv

Peste 1000 de persoane s-au mobilizat pe reţelele sociale şi s-au adunat în Piaţa Universităţii, de unde urmează să pornească în marşul tăcerii până la clubul Colectiv, acolo unde s-a petrecut tragedia de vineri seara care a făcut 29 de morţi până acum.

Oamenii au început să se strângă de la ora 13:00 în Piaţa Universităţii, unii au venit cu afişe pe care au scris mesaje către autorităţi, către familiile victimelor.

Mulţi dintre cei care s-au strâns nu cunoşteau victimele, şi nici prieteni ale victimelor. Spun că au venit ca să atragă atenţia autorităţilor ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

Oamenii au adus lumânări  şi flori pe care le vor depune în faţa clubului Colectiv, la sfârşitul marşului.