Moartea lui Costin Mărculescu i-a şocat pe prieteni şi apropiaţi, care au dezvăluit care erau ultimele planuri ale celui care se confrunta cu depresia şi problemele financiare.
Actorul care era cunoscut mai ales pentru rolul secundar din filmul Liceenii, a fost absent din viața publică în ultima perioadă.
Nu-i de mirare că nefiind în lumina reflectoarelor, avea doar câțiva prieteni apropiați cu care mai păstra legătura.
Este vorba despre Mara Bănică și regizorul George Ciubotaru, care au și povestit în emisiunea „Extra Night Show” că au mai schimbat câteva vorbe cu răposatul.
Conform ultimei imagini postate pe contul de Facebook al lui Costin Mărculescu, cel care s-a întâlnit probabil ultima oară cu actorul a fost omul de afaceri Doru Colangiu.
Fostul partener de afaceri al lui Mihai Mitoșeru a postat două iamgini cutremurătoare pe contul lui de Facebook, la câteva minute după vestea tragicului deces al lui Costin Mărculescu.
Una îi înfățișează pe cei doi la o masă, iar a doua imagine este ultimul mesaj pe care Costin Mărculescu i l-a trimis prietenului său.
„Doru, moooor!”, mesaj care lasă loc de interpretări și naşte mari semne de întrebare, fiind trimis la ora 22.44, dar fără a fi specificată ziua.
Conform apropiaţilor, Costin Mărculescu spera să-și relanseze cariera și plănuia să lanseze o carte în care să aștearnă multe dintre secretele – mai mult sau mai puțin murdare – ale lumii mondene, conform revstei VIVA!.
Dan Capatos era unul dintre cei care cunoștea detaliile din cuprinsul cărții și l-a sfătuit pe Mărculescu să nu dezvăluie anumite lucruri.
Totuşi, o altă apropiată a lui Mărculescu, Mara Bănică a promis noaptea trecută că va lansa acea carte în numele și în memoria lui fostului actor.
Vestea morţii actorului Costin Mărculescu a venit ca un trăsnet noaptea trecută, când a fost anunţată de Dan Capatos în emisiunea „Extra Night Show”.
Pe corpul actorului nu au fost găsite urme de violență, conform primelor cercetări efectuate chiar la miezul nopții.
„În noaptea de 10/11 iunie, în urma unui apel 112, în care se sesiza ca un barbat nu a mai răspuns la ușă sau la telefon, de mai mult timp, polițiști ai Secției 12 Poliție s-au deplasat la adresă pentru verificări.
Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a pătruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat.
Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.
Corpul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, se arată în comunicatul anchetatorilor.
„Un vecin mi-a spus că de 3-4 zile nu a mai fost văzut, el era obișnuit să plimbe câinele, dar nu a mai fost văzut de vecini.
S-a spart o țeavă de apă caldă și i-a inundat pe vecini. El locuia aproape de casa Clejanilor, iar vecinii m-au rugat să apelez la 112, pentru a anunța”, a spus Horațiu Tudor, reporter al emisiunii „Extra Night Show” de la Antena 1.
Tot din rândul apropiaţilor s-a aflat că actorul avea mari probleme financiare şi se pregătea să lanseze o carte, despre care spera că-l va ajuta să se echilibreze financiar.
Costin Mărculescu a fost născut la 29 iunie 1969 la Craiova şi a debutat in televiziune în anul 1984, la 15 ani, în două piese TV „Misiune specială” şi „Ecaterina Teodoroiu”.
În 1985 urma să debuteze şi în cinematografie, în filmul regizoarei Cristiana Nicolae „Al patrulea gard lângă debarcader”, iar în 1986 a avut şansa sa fie distribuit în „Liceenii”.
A fost cel mai bine vândut film românesc din istorie şi a fost regizat de Nicolae Corjos.
În această producţie de excepţie pentru acele vremuri, Mărculescu i-a avut colegi pe Ştefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruţ, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivaşcu şi alţii.
Costin Mărculescu a absolvit Academia Nationala de Teatru si Film I.L. Caragiale promotia 1989–1993, iar la 30 Mai 1999 înfiinţa Şcoala Artistică de Modelling şi Dans Sportiv, Compania de Manechine şi Fotomodele Costin Mărculescu.