Moartea lui Costin Mărculescu. Marea bombă acum a venit! Sânge din sângele lui, culmea!

Curând se va împlini o săptămână de la moartea lui Costin Mărculescu, dar vestea şocantă a decesului său încă mai atrage reacţii.

Ultima dintre ele îl are prim-plan pe fiul actorului, despre care presa tabloidă din România nu cunoaşte prea multe detalii.

Actorul care a murit cu doar câteva zile înainte de a împlini 51 de ani s-a putut bucura de prezenţa unui copil în viaţa sa.

Ce-i drept, pentru o perioadă scurtă, o dovadă în plus a faptului că acesta nu a fost niciodată împlinit și fericit din punctul de vedere al familiei și al relațiilor.

Astfel, băieţelul de 12 ani pe care Costin Mărculescu l-a conceput cu Samira încă n-a aflat nici în acest moment de faptul că tatăl său a fost răpus de infarct.

Cel puţin asta susţin sursele playtech.ro, care indică faptul că Samira a ales să nu-i spună lui Bibi (n.r. – băieţelul de 12 ani) că tatăl său a murit.

Explicaţia ar fi că oricum Costin Mărculescu nu a petrecut prea mult timp în compania micuţului, care astfel nu ar fi atât de afectat de moartea actorului.

„Nici Samira nu a fost prea afectată, căci femeia nu a trimis nici măcar un buchet de flori pentru mormântul fostului său partener de viață.

Îi pare rău, desigur, însă nu se poate spune că suferă foarte tare. Ea și-a refăcut viața, este fericită și liniștită.

Nu i-a spus încă băiatului, însă, cel mai probabil, nici Bibi nu va suferi foarte mult pentru că de-abia l-a cunoscut pe Costin.

Nu a fost prezent în viața lui, ca să existe o conexiune. Samira nu a trimis nici măcar o coroană de flori pentru că nu a considerat că este cazul”, au dezvăluit apropiații cuplului pentru sursa citată.

Costin Mărculescu și Samira s-au cunoscut în anul 2003, atunci când actor cunoştea gloria şi faima datorită școlii de modeling pe care o deţinea.

La acea vreme, Samira era manechin şi se pare că între cei doi chiar a fost dragoste la prima vedere.

Totuşi, în cele din urmă au ajuns la multe neînțelegeri şi au decis să-și spună adio. În 2008 ei au reluat legătura şi Samira a rămas însărcinată.

Din păcate, lucrurile nu au funcționat, iar tânăra a decis să se mute în Australia, alături de familie.

La Antipozi s-a şi născut fiul lui Costin Mărculescu, Bubi, pe care actorul l-a cunoscut atunci avea 5 ani.

sursa: playtech.ro