Moartea ciudată a unei întregi familii, elucidată. Greșeala fatală pe care au făcut-o în excursie

Sursă: Pixabay

Autoritățile din SUA au elucidat cazul morții misterioase a unei familii californiene care plecase într-o excursie.

Moartea misterioasă a membrilor unei familii din SUA - părinţii, bebeluşul şi un câine - pe un traseu de drumeţii din California în această vară a fost cauzată de căldură, a declarat joi poliţia locală, după mai multe săptămâni de anchetă, informează AFP.

John Gerrish (45 de ani), soţia sa, Ellen Chung (31 de ani) şi fiica lor, Aurelia Miju, în vârstă de un an, au fost găsiţi fără viaţă în luna august, într-o zonă din Sierra National Forest, cunoscută sub numele de Devil's Gulch Valley, relatează BBC. Cadavrul câinelui familiei a fost, de asemenea, descoperit în apropiere.

Bona familiei, îngrijorată după ce nu a găsit pe nimeni la domiciliu, a fost cea care a alertat, pe 16 august, forţele de ordine. Poliţia a localizat a doua zi excursioniştii în Sierra National Forest, nu departe de faimosul Parc Naţional Yosemite, însă de atunci s-a pierdut în speculaţii cu privire la cauza morţii acestora, deoarece cadavrele nu prezentau urme de muşcături sau semne de otrăvire sau de boală.

Moartea misterioasă a unei familii din SUA plecată în vacanță: polițiștii au avut nenumărate ipoteze

Poliţia a vehiculat fără succes mai multe ipoteze, de la emanaţii de gaze dintr-o mină abandonată până la otrăvirea cu apă contaminată cu alge albastre extrem de toxice.

Joi, şeriful comitatului Mariposa, Jeremy Briese, a anunţat că familia a decedat din cauza căldurii, invocând ”hipertermia şi o posibilă deshidratare” drept cauze ale morţii.

Excursioniştii şi-au epuizat rezervele de apă şi au fost probabil surprinşi de creşterea bruscă a temperaturilor în timpul drumeţiei, a precizat şeriful.

Temperaturile înregistrate în ziua excursiei au depăşit 42 de grade Celsius, au precizat oficialii, potrivit BBC.