Moartea aparatelor de fotografiat digitale

Moartea aparatelor de fotografiat digitale

Producătorii încearcă să resusciteze industria, adăugându-le conexiune wireless la internet sau aplicaţii pentru reţelele de socializare, alţii coboară preţul cât mai jos.

Smartphone-urile canibalizează aparatele de fotografiat digitale. Faţă de iPhone 4, modelul 4S are un senzor care face poze la o rezoluţie cu 60% mai mare. Atunci când a fost lansat Samsung Galaxy S3 au fost scoase în faţă capabilităţile camerei. Pe viitoarele smartphone-uri vor fi instalate camere cu senzori care vor avea din ce în ce mai mulţi megapixeli. Cifre În 2006 s-au vândut aparate foto digitale în valoare de un miliard de euro. În ultimii doi ani, odată ce a crescut popularitatea smartphone-urilor, au scăzut vânzările cu aproximativ 30%, iar analiştii spun că declinul va continua. Producătorii încearcă să le facă mai atractive, le-au făcut să se conecteze la internet şi să poată urca poze instant pe Facebook. Alegere Varianta unui smartphone pe care îl porţi tot timpul la tine, pe care poţi edita fotografiile, să le trimiţi pe mail în câteva secunde, un gadget 2 în 1, cântăreşte mult în balanţă. În general, cei care aleg să-şi cumpere o cameră de până în 1.200 de lei urmăresc ca fotografiile să fie clare, iar aparatul rămâne îngheţat pe funcţia "Automat" şi puţini sunt cei care butonează şi meniul cu setări. La acest nivel, fotografiile făcute cu un telefon de ultimă generaţie pot fi la fel de clare şi egalează performanţele unui aparat de fotografiat digital.

Ne puteți urmări și pe Google News