Un celebru polițist din trupele speciale ale Poliției Române a murit în Italia., în urma unui infarct masiv.
Prietenii spun că Marian Șerban, poreclit și „Bestia”, ar fi murit de supărare, după ce în urmă cu aproape trei ani a fost obligat să demisioneze din Poliția Română, deoarece procurorii au deschis pe numele său un dosar penal pentru purtare abuzivă.
„Bestia” a participat alături de la alți colegi de la Serviciul de Acțiuni Speciale la o acțiune în Sectorul 5 al Capitalei, care s-a lăsat cu o intervenție în forță a oamenilor legii, de unde s-a născut și povestea cu dosarul penal. După 18 ani petrecuți în cadrul forțelor speciale ale Poliției Române, scriu jurnaliștii, Marian Șerban a fost obligat să demisioneze.
A plecat în Italia
În 2017 a ajuns în Italia, alături de soție și de fiica lui. A căutat să muncească exact într-un domeniu opus celui polițienesc, și a ajuns șofer pe TIR. Ținea legătura cu foștii colegi de la trupele BAOLP, cărora le spunea cât de supărat este pentru nedreptatea la care a fost supus.
La 55 de ani, Marian Șerban a murit în urma unui infarct masiv. Cei care l-au cunoscut spun că acesta era obosit și supărat de ceea ce i s-a întâmplat în România, și că nu a dat atenție semnalelor corpului, care îi cereau să se odihnească.
L-a capturat pe Miron Cozma la Stoenești
Marian Șerban a făcut parte din trupele speciale trimise de Ministerul de Interne, în 1999, ca o ultimă redută pentru a opri înaintarea minerilor spre Capitală.
După momentul jenant de la Costești, unde jandarmii au fost luați prin învăluire de mineri și au fost capturați cu sutele, a urmat episodul de la podul de la Stoenești, unde trupele speciale ale Ministerului de Interne au organizat o ambuscadă. În prima linie era și ofițerul Marian Șerban. După o luptă scurtă, minerii au fost învinși iar liderul lor, Miron Cozma a fost capturat de luptătorii BAOLP, printre care se afla și Marian Șerban.
Colegii spun că Șerban era un polițist desăvârșit, dedicat trup și suflet profesiei. De altfel, pe facebook, mesajele de condoleanțe ale polițiștilor, vin unul după altul.