Andrea Capone, fostul fotbalist al echipei italiene Cagliari, a fost găsit mort. În vârstă de 43 de ani, sportivul ar fi decedat din cauza unei căzături accidentate.
Andrea Capone se afla la un botez, la un hotel de cinci stele, Palazzo Tirso. Aici, fostul fotbalist de la Cagliari, născut în 1981, și-a petrecut noaptea - aparent singur - într-o suită cu două etaje. El a fost găsit mort, a doua zi dimineață, cu mai multe cu răni la cap.
Ar fi căzut accidental și s-a lovit la cap
Potrivit datelor preliminare, Capone, în vârstă de 43 de ani, ar fi căzut accidental și s-a lovit la cap. Legiștii au stabilit că rănile sugerează o cădere, însă misterul palnează asupra morții sale. Anchetatorii sunt în continuare la fața locului, încercând să reconstituie ultimele ore din viața fostului fotbalist și probabil vor obține imagini de la camerele interne ale hotelului. La fața locului a intervenit și echipa de criminalistică. Este de așteptat ca medicii să facă o autopsie.
Mesajul clubului Cagliari
„Clubul de fotbal Cagliari a aflat cu profundă tristețe vestea dispariției lui Andrea Capone, care a murit la doar 43 de ani”, a postat clubul la care a cunoscut Capone gloria pe pagina de Facebook. „A fost cunoscut pentru profesionalismul, dăruirea și pasiunea sa. Calități sale vor rămâne în inimile celor care au avut norocul să-l cunoască, să-l întâlnească pe teren și în afara lui. Cagliari Calcio este alături de familie în acest moment de mare durere. Odihnește-te în pace, Andrea".
Andrea Capone a jucat în 113 partide pentru Cagliari și a marcat de 12 ori. Mijlocaș ofensiv, Capone a mai trecut pe la Sora, Treviso, Vicenza, Grosseto și Salernitana. El a fost convocat de două ori la naționala U20 a Italiei, pentru care a marcat un gol. S-a retras din activitate în 2011.