După un popas la Londra, Jack Taylor, polițistul dat afară din Garda Siochána (poliția irlandeză) pentru că pocnise un parlamentar, se întoarce în Galway, orașul în care a cunoscut puține bucurii și multe amărăciuni.
E ca o revenire dintr-un exil. Își regăsește prietenii, cunoștințele – unii dintre ei schimbați. Își regăsește și vechile obiceiuri – frecventează din nou pub-urile unde bea până nu mai știe de el, se împrietenește iarăși cu drogurile. În „Moarte în clan”, acest „detectiv privat apatic” se comportă ca și în „Garda” și „Martirele de la Magdalen”, romanele în care l-am întâlnit pentru prima oară.
Nu descoperă niciun leac care să-i alunge neliniștile – are deja aproape 50 de ani și simte cum își irosește viața, alunecând pe panta ratării. E debusolat, e cuprins de o disperare neagră, vrea să uite și de ceilalți, și de el însuși. În afară de alcool și de cocaină, îl mai mențin pe linia de plutire lecturile din opera unor autori aleși la întâmplare și ascultarea cântecelor interpretate de formații și soliști rock. Toate sunt refugii iluzorii, efemere.
Nu e în cea mai bună formă, dar se înhamă să rezolve un caz dificil.
În comunitatea căldărarilor din oraș se petrec evenimente cumplite. Mai mulți dintre membrii ei sunt uciși. Capetele le-au fost zdrobite cu ciocanul.
Să fie vorba de faptele unor cetățeni care nu suportă să-i aibă în preajmă pe acești nomazi? Poliția anchetează în dorul lelii, mulțumindu-se să avanseze ideea unor reglări de conturi în cadrul clanului de căldărari. Jack Taylor are altă părere. Însă până să clarifice situația e amenințat și bătut, pentru a renunța la cercetările sale.
Ken Bruen e posesorul unui stil deosebit de atractiv – dezinvolt, cu dialoguri iuți și descrieri deosebit de plastice. Ironia, umorul adaugă un plus de farmec scrierilor lui. Iar investigarea trăirilor pe care le cunoaște Jack Taylor e realizată cu multă finețe. „Moarte în clan”, ca și celelalte cărți ale acestui autor irlandez, are un succes garantat la tineri. Și nu numai la ei.