Trei elevi campioni mondiali la karate şi un dansator profesionist câştigă, la un loc, mult mai puţin decât un fotbalist mediocru. Elevii de liceu care urmează profilul sportiv se împart în fotbalişti şi restul, după cum ne spune un profesor din Bucureşti.

Primii sunt, în general, copii problemă, cu care profesorii au o relaţie dificilă. Elevii de la "alte sporturi" sunt mult mai paşnici şi sociabili, poate şi pentru că ei trebuie să se gândească de pe acum la viitorul profesional, deoarece banii câştigaţi în competiţii nu prea le ajung. O demonstrează povestea a trei campioni mondiali, pe care o puteţi citi mai jos.

Elevul sportiv nu trebuie să aibă mari rezultate la învăţătură, deşi asta i-ar putea fi de mare folos în viitor. În schimb, are nevoie de aptitudini fizice deosebite, deoarece rezultatele probelor sportive contează în proporţie de 75% la media de admitere la liceu.

Într-un liceu sportiv, elevii au patru ore de pregătire practică şi două ore de instruire teoretică. În ultimii doi ani de liceu, numărul orelor de joc sportiv creşte la şase.

REPORTAJ

Fotbal şi alte sporturi

"Cluburile vin la şcoală pentru a înscrie sportivi. Dacă pleacă în cantonament şi demonstrează asta cu o adeverinţă, absenţele sunt motivate. Dacă lipsesc însă mai mult de două săptămâni, le trebuie o permisiune de la inspectorat", spune Florin Cozea, profesor al Grupului Şcolar de Construcţii "Anghel Saligny". Deşi este un liceu cu profil tehnic, el cuprinde şi câte două clase sportive pentru fiecare an.

"Vrem să renunţăm la fotbalişti, deoarece aceştia nu prea vin la şcoală şi, când vin, este extrem de greu de lucrat cu ei", adaugă acelaşi profesor.

Întrucât clasele sunt de tip mozaic, reunind sportivi din discipline diferite, un pic mai dificil este pentru elevii care nu au profesori de sport de specialitate. Este şi cazul celor patru luptători şi al unui băiat pasionat de dans, cu care am vorbit pe una dintre băncile din curtea liceului. Ei fac la orele practice alte sporturi decât cele de bază, dar şi acestea îi ajută: baschetul îi creşte în înălţime, atletismul le sporeşte rezistenţa la efort, iar handbalul aduce un plus la viteza de reacţie. "Ne antrenăm un an pentru un minut şi jumătate"

"E frustrant. Noi ne antrenăm un an pentru un minut şi jumătate. Spre deosebire de fotbal, unde câştigi foarte uşor bani, la noi e mai greu. Dică se antrenează şi aleargă, noi ne antrenăm să dăm şi să primim lovituri. Antrenamentele noastre sunt lungi şi grele", spune Andrei Ilie, care vrea să urmeze Academia de Poliţie. În 2008, el şi colegul de club şi de şcoală Cristian Stoica au luat medalii de aur la Campionatului Mondial de Karate, organizat în Franţa.

Numai că, pentru a ajunge acolo, părinţii au scos din buzunar câte 250 de euro. "Destul de mult", după cum apreciază Cristian. Totuşi, bine că au avut de unde. "Am avut şi colegi care nu au avut bani de deplasare, dar au mers până la urmă, că a pus senseiul nostru bani", spune Andrei. "Măcar l-ai văzut şi tu pe Messi?"

În cazul lor, costurile de deplasare au fost acoperite de premii, Ilie primind 3000 de RON pentru medalia de aur, iar Stoica luând "jackpotul" de 6000 de RON pentru şase medalii cucerite la discipline de luptă şi demonstrative.

Mihai Dima a dat şi el 400 de euro pentru a face deplasarea la Barcelona, pentru un concurs de karate. Dar pentru că respectiva competiţie internaţională nu era oficial recunoscută, nu a fost premiat de nimeni. "Măcar l-ai văzut şi tu pe Messi?", îl întreabă râzând unul dintre colegii luptători de lângă el, făcând haz de necazul băiatului de 15 ani. "Noi luăm un certificat profesional în ultimul an. Vreau să mă fac instructor de karate", spune Mihai.

"Tata era cu bătaia"

Într-un liceu sportiv, cei mai mulţi dintre elevi sunt băieţi. Dar mai există şi fete, mai ales handbaliste şi voleibaliste. Totuşi, am stat de vorbă cu o luptătoare, Cristina, care vine dintr-o familie de luptători. "Mama a făcut gimnastică, iar tata era cu bătaia, a făcut tot felul de lupte", spune băieţoasa adolescentă.

Între rubgy şi dans

Înainte să ajungă un dansator profesionist, Andrei Iancu a fost jumătate de an rugbist. Se întâmpla în urmă cu aproximativ cinci ani, când un prieten i-a propus să treacă numai la dans. Şi a făcut-o, iar acum e maestru în dansuri standard şi latino. Cel mai mult îi place jive, un dans care însoţeşte muzica rock and roll. Nici aici beneficiile materiale nu sunt foarte mari, deşi Andrei a demonstrat că are talent, participând la concursuri din Germania, Bulgaria sau Grecia.

"Mai învăţ mirii să danseze, mai dansez pe la nunţi pe bani", spune sincer băiatul de clasa a noua, care vede dansul ca un sport superb, dar care trebuie dublat de o altă profesie.

Citiţi mai multe despre elevii de astăzi, în categoria ANI DE LICEU.