Mai multe demersuri ale acestei agresiuni legislative – cum ar fi propunerile de legiferare a obligativității vaccinării, a donării de organe și, mai nou, a implementării strategiei 5G – recurg la conceptul de „consimțământ prezumat”. Cât de „corect juridic” este acest concept?

– În România, la această dată, există trei mari teme care vizează și pun într-un real pericol securitatea vieții. Culmea e că ele au apărut și sunt susținute de cei interesați să le implementeze, adică de marile corporații, în numele „protejării siguranței vieții”. Este vorba de proiectul de lege privind vaccinarea întregii populații din Romania, Strategia 5G, precum și implementarea sistemului de acte biometrice, care urmărește prelevarea de amprente digitale și alte probe biometrice de identificare a cetățenilor.

Cel mai grav în toată situația aceasta e faptul că se vrea legiferarea conceptului de „obligativitate” și „consimțământ prezumat”. Ca să explic, pe scurt, acest aspect, vă rog să rețineți, spre exemplu, referitor la proiectul de lege pentru „vaccinarea persoanelor din România”, că vaccinarea, așa cum e definită în proiectul de lege, „este un act medical de administrare a unui vaccin”. Trebuie să se facă o distincție conceptuală clară între vaccinare ca act medical profilactic, al cărei scop este de a apăra organismul de boli sau de a preîntâmpina o anumita boală deja existentă, și „obligativitate” și „consimțământ prezumat” ‒ concepte care nu pot fi aplicate unei ființe umane atunci când este vorba de efectuarea unui act medical.

Omul este o ființă vie, cu voință liberă, rațiune și simțire, care are dreptul inviolabil și imuabil de a dispune de ea însăși ‒ principiu fundamental care este statuat inclusiv prin texte de lege ‒, ceea ce determină imposibilitatea supunerii ființei umane unui act medical împotriva propriei voințe, dat fiind faptul că ființa umană este unică, cu particularități sub toate aspectele, biologic, psihologic, afectiv. A se vedea în acest sens Convenția de la Oviedo, la care Romania a aderat și pe care a ratificat-o în Parlament, precum și Constituția României privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Legea Pacientului, Reglementările privind malpraxixul medical.

Pentru a i se aplica un act medical, ființa umană trebuie implicată direct în procesul de luare a deciziei asupra acestui act medical, iar pentru aceasta are nevoie să fie informată corect, complet, etic și moral, în condiții de neutralitate și imparțialitate, astfel încât consimțământul să reprezinte acordul de voință liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ, respectiv eroarea, violența, dolul (viclenia) și leziunea.

În ceea ce privește textul și reglementările cuprinse în proiectul de lege mai sus-menționat, s-a identificat un abuz de drept contrar bunei-credințe, eticii, moralității și legilor privind drepturile omului, aducându-se grave vătămări și pagube ființei umane prin obligarea la actul medical al vaccinării, în condițiile în care vaccinul este un medicament imunologic ce prezintă riscuri și reacții adverse, ca orice medicament, acestea fiind în legătură directă și intrinsecă cu persoana căreia i se administrează.

De asemenea, sunt aduse vătămări și pagube și prin prezumarea consimțământului, în condițiile în care informarea cu privire la: a) actul medical la care urmează să fie supusă persoana, b) substanța vaccinală ce urmează a-i fi introdusă în corp, c) efectele și reacțiile adverse postvaccinale, ce pot aduce prejudicii și vătămări de orice natură și intensitate persoanei beneficiare ‒ este făcută incorect, incomplet, ne-etic și ne-moral, și în condiții de părtinire vădită față de industria Pharma, respectiv față de producătorii și distribuitorii de medicamente, actul medical transformându-se astfel într-un act de comerț, cu grave consecințe asupra vieții însăși.

Consimțământul prezumat, un viciu absolut

În acest context, datorită lipsei de informare și a sancțiunilor ce se vor impuse populației României în cazul neacceptării actului medical al vaccinării, consimțământul ar urma să fie considerat „prezumat”, în condiții de viciu absolut. În acest context, statul, prin inițiatorii și autorii acestui proiect de lege, face uz cumulativ de toate formele viciului de consimțământ.

Din punct de vedere juridic, consimțământul nu se poate prezuma nici măcar în cazul celor care nu au capacitatea de exercițiu, deoarece în numele acestora își exprimă consimțământul reprezentanții legali, tutorii și, implicit, autoritatea tutelară. A prezuma consimțământul populației printr-un text de lege, mai ales în contextul aplicării unui act medical, înseamnă a declara întreaga populație a țării ca total lipsită de discernământ, iar în consecință, având în vedere că întregul bord al conducerii României face parte din aceeași populație a țării, rezultă că toți guvernanții, parlamentarii, conducerile autorităților de stat sunt declarați și ei lipsiți de discernământ.

Sancțiunile excesiv de dure care se vor aplica celor ce ar urma să refuze actul medical al vaccinării nu își justifică necesitatea. Mai mult decât atât, prin luarea unor asemenea măsuri, pe de o parte, cât și prin smulgerea consimțământului persoanelor, pe de altă parte, făcându-se uz cumulativ de toate formele viciului de consimțământ, se încalcă flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale ființei umane, în toate planurile existenței sale.

În concluzie, din motivele arătate, în reglementările proiectului de lege privind vaccinarea este exclus să apară obligarea persoanelor la actul medical al vaccinării și prezumarea consimțământului persoanelor cu privire la efectuarea acestui act medical prin acceptul introducerii în propriul corp a medicamentului cu substanța vaccinală.

– Din ceea ce ne spuneți, înțeleg că a lucra astăzi corect în domeniul justiției presupune nu doar mult profesionalism, ci și un adevărat eroism.

Presupune să înțelegi de partea cui vreai să lucrezi.

– Doamnă avocat, ce obiecții aveți, ca jurist, față de proiectul de lege privind obligativitatea vaccinării?

– Consultându-mă cu câțiva colegi juriști, am realizat o analiză a acestui proiect de lege, în primul rând pe baza argumentelor Asociației „Medici pentru consimțământ informat”[1], expuse într-o scrisoare deschisă către Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, înregistrată pe data de 2 martie 2020. De asemenea, în acest demers m-am raportat permanent la dispozițiile legii fundamentale a României, Constituția României, precum și la Codul Civil, Legea Drepturilor pacientului, Codul de etică și deontologie medicală, precum și la Tratatele și Convențiile internaționale la care Romania a aderat.

Dintru început, trebuie să atrag atenția că vaccinarea, așa cum este definită în proiectul de lege la art. 3 pct. o), „este un act medical de administrare a unui vaccin”, iar unul dintre principalele obiective ale activității de vaccinare este „controlul bolilor prevenibile” ‒ deci este un act medical profilactic imunologic. Textul proiectului de lege este superficial și incomplet cu privire la „situațiile epidemiologice speciale” și denotă lipsă de discernământ, prin faptul că nu se precizează nici un fel de detaliu despre procedura aplicabilă în astfel de situații, lăsând loc posibilității de a se genera multiple abuzuri din partea statului, prin autoritățile desemnate spre a duce la îndeplinire vaccinarea populației.

De pildă, noțiunea de „Calendar național de vaccinare” nu este clarificată, așa cum nu este specificată nici necesitatea informării corecte și complete cu privire la vaccinare și la riscurile asociate acesteia. Astfel, proiectul de lege transformă vaccinarea, dintr-un act medical realizat cu scop preventiv, într-un act administrativ, prin care medicul va fi obligat să administreze vaccinuri unui pacient obligat să le primească. Acest lucru alterează până la dispariție relația medic-pacient.

Prin aceste prevederi, proiectul de lege încalcă Convenția de la Oviedo, Codul de Deontologie medicală, legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății și legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului. Iată ce spune Convenția de la Oviedo la art. 5: „O intervenție în domeniul Sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză. Această persoană primește în prealabil informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimțământul”, iar la art. 2, din aceeași convenție, se spune: „Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei”.

De asemenea, în Codul de Deontologie Medicală, la art. 11, se stipulează că „nici o intervenție în domeniul Sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză”, iar „consimțământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată”.

Cel mai grav este faptul că acest proiect prevede obligativitatea vaccinării și prezumă consimțământul pentru vaccinare ca fiind dat (art. 6, art. 13 și art. 21 din proiectul de lege). Omul însă are voință liberă, rațiune și simțire, precum și dreptul inviolabil și imuabil de a dispune de el însuși. Este un principiu fundamental, statuat inclusiv prin texte de lege, din care rezultă imposibilitatea supunerii ființei umane la un act medical împotriva propriei voințe. Consimțământul nu poate fi prezumat pentru absolut nici un tratament. Din punct de vedere juridic, consimțământul nu se poate prezuma nici măcar în cazul celor care nu au capacitatea de exercițiu, deoarece în numele acestora își exprimă consimțământul reprezentanții legali, tutorii și implicit autoritatea tutelară. Singura situație în care se prezumă că o persoană și-a dat consimțământul este atunci când trebuie să i se salveze viața în urma unui accident biologic sau mecanic extern, aceasta fiind în stare de inconștiență. În acest caz, îi este garantat dreptul la viață, la integritate fizică și psihică.

Actul medical nu este un serviciu impus, ci unul oferit la solicitarea oricărei persoane aflate în nevoia de a-și proteja starea de sănătate, indiferent dacă dorește să o facă preventiv sau terapeutic, motiv pentru care consimțământul acesteia trebuie să reprezinte acordul de voință informat, liber exprimat, expres, neechivoc și neviciat prin nici una dintre formele viciului de consimțământ.

Vicieri și omisiuni

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE