Interzicerea istoriei Brătienilor în timpul regimului comunist s-a datorat pericolului ideologic de a-i proiecta pe marii Brătieni ca făuritori ai României moderne, în locul „clasei muncitoare și a țăranilor”. După 1989, “descoperirea” valorilor democratice ale clasei politice interbelice și anterioare anului 1918 a devenit foarte repede și o temă a istoriografiei, iar marile personalități, altădată acuzate, ignorate sau interzise, căpătau acum dimensiuni metaforice.

Pentru fostul propagandist Ion Ardeleanu, liderul conservator Petre P. Carp era acum un „om politic de anvergură”, Ion C. Brătianu devine „om politic proeminent al istoriei moderne a României”, deși în volumele sale acesta era o figură ștearsă, de fundal, iar fiul său, Ionel I.C. Brătianu, este acum „remarcabilul om politic”, după ce înainte îl confunda pur și simplu cu tatăl său, Ion C. Brătianu, decedat în 1891, încă participând la Consiliul de Coroană din 17 februarie 1918.