Mitt Romney, principala ţintă a strategilor de la Casa Albă
- Paul Ciocoiu
- 5 ianuarie 2012, 23:47
Consilierii electorali ai lui Barack Obama l-au luat în vizor pe candidatul republican cu cele mai mari şanse să îl înfrunte pe actualul preşedinte la alegerile din 6 noiembrie.
Echipa de campanie a lui Barack Obama şi-a înteţit atacurile la adresa republicanului Mitt Romney, învingător marţi seară în alegerile primare din statul Iowa, semn că democraţii îl văd pe fostul guvernator de Massachusetts ca principal adversar al actualului lider de la Casa Albă. "Un candidat slab, care nu ţine deloc pasul cu nevoile clasei de mijloc a societăţii americane", au reacţionat strategii electorali din spatele preşedintelui democrat, imediat după prima victorie a lui Romney. Criticile sunt însă, în mare parte, ecoul unor acuzaţii pe care pretendenţii la învestitura republicană le-au lansat deja împotriva celui considerat drept favorit în cursa internă. Oportunist şi lacom Democraţii şi-au orchestrat cu grijă atacurile împotriva lui Romney, astfel încât acuzaţiile să se plieze pe frământările sociale din SUA. Astfel, consilierii electorali ai lui Obama au avertizat că protagonistul din cursa internă a Partidului Republican se numără printre cei unu la sută dintre americani care se identifică cu Wall Street, corespondentul lăcomiei în discursul public instituit de puternica mişcare anticapitalism din SUA. Mitt Romney mai este, în opinia strategilor democraţi, un politician oportunist, care a ezitat mereu să adopte un punct ferm de vedere în privinţa diferitelor politici guvernamentale cu impact public. "Atunci când ai două puncte de vedere asupra unei probleme fundamentale nu eşti neapărat un politician de centru, ci un şarlatan", a comentat David Axelrod, principalul consilier electoral al lui Obama. Axelrod nu a exclus posibilitatea ca echipa de campanie a democraţilor să scoată materiale video îndreptate exclusiv împotriva învingătorului în alegerile din Iowa. Astfel de atacuri sunt menite să zdruncine încrederea în Romney atât în rândurile electoratului republican conservator, cât şi ale celui moderat. Postura de favorit a fostului guvernator de Massachusetts s-a consolidat după ce senatorul republican John McCain - cel care a pierdut în 2008 cursa prezidenţială în faţa lui Obama - a anunţat că îl susţine. "New Hampshire este statul care îl va propulsa spre victorie în foarte scurt timp", a declarat McCain, referindu-se la statul unde va avea loc, marţi, următoarea rundă a alegerilor primare. Analiştii americani susţin că soarta cursei interne republicane ar putea fi decisă încă din 31 ianuarie, când vor avea loc primarele din Florida. Aceste previziuni s-au adeverit în urmă cu patru ani, când John McCain câştiga scrutinul din acest stat, propulsându-l spre învestitura republicană.
"Am devenit o ţintă importantă. Sunt lat în umeri. Accept provocarea." Mitt Romney, candidat republican APĂRARE Susţinător al scutului în varianta Bush Mitt Romney a criticat, în septembrie 2009, decizia administraţiei Obama de a renunţa la planurile de amplasare a elementelor scutului antirachetă în Polonia şi Cehia şi de a dezvolta sistemul defensiv din Europa într-o abordare nouă, adaptivă în etape. La conferinţa anuală organizată atunci de organizaţia Foreign Policy Initiative, fostul guvernator al statului Massachusetts l-a criticat pe liderul democrat, subliniind că decizia de a anula proiectul iniţial a fost luată în baza unor informaţii eronate puse la dispoziţie de serviciile secrete. Casa Albă a argumentat atunci că amplasarea de interceptori în Polonia, aşa cum au prevăzut planurile precedentei administraţii republicane, nu se justifica în condiţiile în care tehnologia balistică iraniană nu este atât de avansată. Romney a acuzat Casa Albă că "le-a dat cu tifla Poloniei şi Republicii Cehe". "Chiar dacă nu dezvoltă acum această tehnologie, există ţări în lumea asta de unde iranienii ar putea procura acest tip de rachete", a explicat politicianul. CITIȚI ȘI:
- Alegerile republicanilor din SUA: Romney câştigă primarele din Iowa la 8 voturi diferenţă
- ÎNCEPE LUPTA PENTRU CASA ALBĂ. Republicanul Romney: „SUA nu vor da niciun dolar pentru salvarea Europei”