Mitt Romney: Palestinienii nu vor pacea, vor să distrugă Israelul | VIDEO

Mitt Romney: Palestinienii nu vor pacea, vor să distrugă Israelul | VIDEO

O publicaţie americană a difuzat o înregistrare video realizată cu camera ascunsă în care candidatul republican Mitt Romney tratează cu ironie "mentalitatea de victimă" a electoratului democrat, afirmaţii imediat denunţate de tabăra preşedintelui Barack Obama.

UPDATE: Două noi înregistrări video secrete au fost publicată, azi, pe acelaşi site al revistei Mother Jones, relatează BBC.  În prima, candidatul republican Mitt Romney spune că palestinienii sunt angajaţi în distrugerea Israelului. El le spune donatorilor din campania sa electorală că Orientul Mijlociu rămâne o problemă nerezolvată "...şi noi le trimitem mingea în teren". Videoclipul a fost realizat la aceeaşi întâlnire în care Romney îi critica pe americanii "care se consideră victime".

În filmuleţul realizat la o strângere de fonduri la Boca Raton, în Florida, Romney a fost înregistrat în timp ce spunea că palestinienii doresc distrugerea şi eliminarea Israelului. "Palestinienii nu au niciun interes să facă pace, iar calea către pace este aproape imposibil de găsit".

Fostul guvernator de Massachusetts poate fi văzut, într-o altă scurtă înregistrare, în care vorbeşte despre programul nuclear iranian şi avertizează că America însăşi ar putea fi ţinta atacului. "Dacă eu aş fi Iranul, un fanatic nebun, aş spune hai să oferim Hezbollah puţin material nuclear şi să-i lăsăm să-l ducă ei la Chicago sau în altă parte şi dacă se întâmplă ceva, sau America începe să acţioneze, vom spune doar "Ştiţi ceva? Dacă nu renunţaţi, dacă nu plecaţi, vom lansa bomba", mai spune candidatul prezidenţial. Declaraţii despre americanii dependenţi de guvern

Ne puteți urmări și pe Google News

"Mother Jones", publicaţie binecunoscută pentru opiniile sale de stânga, a publicat pe site-ul său înregistrarea în cauză realizată, se pare, fără ştirea lui Romney, cu prilejul unei reuniuni pentru colectarea de fonduri unde presa nu a avut acces.

Data la care a avut loc evenimentul nu a fost stabilită şi numai Romney poate fi recunoscut pe ecran, restul participanţilor având feţele acoperite. Autenticitatea înregistrării nu a putut fi stabilită, însă vocea persoanei care vorbeşte pare a fi a candidatului republican la prezidenţialele din 6 noiembrie.

El se referă la faptul că "47% (dintre americani) îl vor vota pe preşedinte orice s-ar întâmpla. Sunt 47% (dintre alegători) care sunt cu el, care depind de guvern, care se consideră victime, care cred că guvernul trebuie să aibă grijă de ei, care sunt de părere că au dreptul să aibă acces la asigurări de sănătate, la hrană, locuinţă, la tot ce doriţi".

Aceşti indivizi consideră că "este ceva ce li se datorează. Că guvernul ar trebui să le dea. Şi vor vota pentru acest preşedinte (Obama) indiferent ce se va întâmpla. Sunt indivizi care nu plătesc impozite", a continuat Romney, subliniind că este sigur că nu-i va putea convinge să voteze pentru el.

"Nu-i voi convinge niciodată că trebuie să-şi asume propriile responsabilităţi şi să-şi ia viaţa în mâinile proprii", a mai afirmat candidatul republican.

Echipa lui Mitt Romney a refuzat să facă orice declaraţie în urma publicării acestei înregistrări, precizează AFP, preluată de Agerpres.

Comitetul de campanie a lui Barack Obama a denunţat imediat afirmaţiile în cauză. "Este şocant ca un candidat la preşedinţia Statelor Unite să spună în spatele uşilor închise, unui grup de finanţatori bogaţi, că jumătate dintre americani se consideră şi că nu sunt pregătiţi să-şi ia viaţa în propriile mâini", a declarat directorul de campanie al preşedintelui în exerciţiu, Jim Messina.

În opinia acestuia, "este greu să fii preşedintele tuturor americanilor atunci când tratezi cu dispreţ jumătate din ţară". <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/MU9V6eOFO38" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/Z5nptkXZ7UQ" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe> <iframe src="http://www.youtube.com/embed/ukhFBJgrZxM" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>