Ilie Balaci, s-a stins din viață ieri, la 62 de ani în casa mamei sale. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să îl salveze.
Trupul mareului fotbalist, va fi depus astăzi la Biserica ”Sf. Proroc Ilie” din Craiova. Familia a ales această biserică, deoarece este legată de multe amintiri cu familia Balaci. În această biserică Ilie Balaci s-a căsătorit și tot aici a avut loc și botezul celor două fete ale acestuia.
Arhidiaconul Apotolache Ioniță, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, a declarat în exclusivitate pentru EVZ că ”Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, se ocupă personal de pregătirile legate de înmormântare și va fi prezent mâine, oficiind slujba religioasă marelui fotbalist. Transmite condoleanțe familiei îndurerate.”