Republica Moldova. Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, s-a adresat elevilor, cu ocazia începutului noului an școlar. Patriarhul i-a îndemnat să învețe cât mai mult, dar și să se bazeze pe valorile spirituale și identitare românești.
Identitatea românească, cea mai importantă lecție
Mitropolitul Basarabiei a îndreptat rugăciuni pentru toți elevii care au intrat într-un nou an școlar.
„La începutul acestui nou an școlar, ne adunăm în rugăciune și reflecție pentru a încredința Bunului Dumnezeu începuturile noastre, cerând binecuvântarea Sa asupra fiecărui elev, student, învățător și părinte. În această perioadă de reînnoire și începuturi, dorim să ne aducem aminte de cuvintele înțelepte ale Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți, care ne îndeamnă să prețuim și să căutăm învățătura ca pe un dar dumnezeiesc”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.
ÎPS Petru s-a adresat și profesorilor, pe care consideră primii părinți spirituali ai elevilor. Exarhul bisericii românești din Republica Moldova le-a mulțumit „pentru efortul și dăruirea, care contribuie la formarea caracterelor și la dezvoltarea spirituală și intelectuală a tinerelor generații”.
În mod special, mitropolitul Petru a accentuat necesitatea de a-i ține aproape pe copii de valorile spirituale și identitare românești.
„Într-un an școlar marcat de provocări și oportunități, să păstrăm în minte valorile noastre spirituale și identitare românești. Să ne amintim că fiecare lecție, fiecare descoperire este o șansă de a ne apropia de Adevărul dumnezeiesc și de a contribui la binele comun. Să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a umple fiecare zi cu harul Său și să ne bucurăm de darurile învățăturii pe care ni le oferă”, se mai arată în adresare.
Împreună pentru pace
Festivitățile dedicate începutului anului de studii 2024-2025 au fost organizate de către școli pe data de 1 sau 2 septembrie. Decizia a fost adoptată de fiecare instituție în parte, după consultarea opiniei comunității școlare. Astfel, 90 la sută dintre instituții au ales să marcheze începutul noului an școlar pe 2 septembrie.
Prima lecție a avut genericul „Împreună pentru pace” și a fost obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private. Pentru organizarea și desfășurarea lecției tematice, diriginților le-au fost recomandate resurse didactice, adaptate la vârsta elevilor. Materialele au fost dezvoltate cu suportul Consiliului Europei.