ANCHETĂ LA FINAL. Senatorul PSD de Vrancea Miron Mitrea a consultat, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) toate probele strânse de procurori împotriva sa, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit şpagă materiale de construcţii de la Irina Jianu, pe care ar fi numit-o, în schimb, şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Acesta este ultimul „pas“ pe care procurorii îl aveau de făcut în anchetă înainte de a-l trimite pe Mitrea în judecată. La ieşirea din sediul DNA, senatorul PSD a precizat că, studiind dosarul, a observat o declaraţie a unei persoane cu studii economice, care cunoştea însă foarte mulţi termeni juridici, sugerând astfel că anchetatorii i-ar fi dictat martorului declaraţia.