MITING pro PSD anunțat de Liviu Dragnea. Declarație MISTERIOASĂ oferită de șeful social-democraților

MITING pro PSD anunțat de Liviu Dragnea. Declarație MISTERIOASĂ oferită de șeful social-democraților

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dezvăluit că se gândește la organizarea unui miting. Anunțul survine într-un moment delicat pentru liderul social-democraților.

Comitetul Executiv Naţional al PSD poate discuta despre organizarea unui miting, dar care să aibă sens, a precizat Liviu Dragnea. După anunțul făcut, Dragnea a precizat că subiectul pentru a se crea mitingul nu există.

"Eu nu am venit să cer susţinere, eu am venit să dau susţinere partidului pentru a continua ceea ce am început. (...) Putem discuta de un miting, dar nu de susţinere. Discutăm mâine sau în zilele următoare. A fost o idee, nu este analizată sau dusă la capăt", a spus Dragnea la Băile Herculane. 

Întrebat ce va face dacă vor exista social-democraţi care vor cere organizarea unui miting, liderul PSD a precizat: "Dacă vor fi colegi care la CExN vor cere un astfel de miting vom discuta. De data asta n-o să mai resping această idee, dar, dacă hotărâm să facem un miting, trebuie să stabilim exact pentru ce îl facem. Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să facă un astfel de miting, eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens".

 

Ne puteți urmări și pe Google News