Miting de solidaritate, la Cluj, cu româncă din Finlanda căreia autorităţile i-au luat copiii

Peste 100 de clujeni au ieşit azi în stradă pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de o româncă din Finlanda căreia autorităţile din acea ţară i-au luat copiii, după ce s-a despărţit de soţ.

Cazul datează încă din 2015, arată cei din comunitatea „Pro Reîntregirea Familiei”, organizatorii protestului, arată Mediafax.

Aceştia susţin că medicului Camelia Smicală i-au fost luaţi cei doi copii. Micuţii au fost duşi într-un orfelinat din Finlanda.

În fond, acea femeie, căsătorită cu un cetăţean finlandez, ar fi fost abuzată, motiv pentru care ea şi-a avertizat soţul că va pleca de acasă împreună cu cei doi copii.

Imediat după aceea soţul a alertat autorităţile, iar copiii au fost luaţi din casa părintească.

Pe de altă parte, reprezentanţii comunităţii „Pro Reîntregirea Familiei” au tras un semnal de alarmă cu privire şi la alte cazuri de români, similare.

„Am organizat acest protest sub sloganul <<Eliberaţi copiii români>> pentru susţinerea familiilor de români cărora le-au fost răpiţi copiii de către serviciile sociale anticreştine din ţările aşa-zis mai dezvoltate. Europa s-a îndepărtat de valorile creştine.

Acţiunea a fost dedicată doctorului Camelia Smicală, ai cărei copii, Maria şi Mihai, au fost răpiţi de lângă mamă de către autorităţile din Finlanda împotriva voinţei lor.

Deşi cei doi au exprimat public că doresc să fie lăsaţi acasă, alături de mama lor, pentru că altfel sunt abuzaţi, autorităţile finlandeze nu au vreo reacţie în acest sens.

Mai mult, copiii sunt ameninţaţi că vor fi diagnosticaţi cu diverse boli când îşi exprimă dorinţa de a se alătura mamei lor.

Ne rugăm pentru recuperarea celor doi copilaşi şi redarea lor către mamă”, au declarat protestatarii.