Misterul Ordonanţei de urgenţă care a desfiinţat Biblioteca Naţională Pedagogică

Misterul Ordonanţei de urgenţă care a desfiinţat Biblioteca Naţională Pedagogică

Carmen Pesantez, directoarea Bibliotecii Naţionale Pedagogice I.C.Petrescu care este amplasată la marginea parcului Cişmigiu (str. Ion Zalomit, nr. 12) ne-a declarat ieri că, în ciuda protestelor dascălilor şi a bibliotecarilor din toată România, Ordonanţa de urgenţă prin care singura instituţie din ţară cu acest profil a devenit o anexă a BCU, este menţinută.

După lungi discuţii cu reprezentanţii Ministerului s-a prelungit termenul de şedere în actualul sediu şi s-au făcut promisiuni că se va găsi un sediu adecvat Bibliotecii. Marius Nistor, liderul sindicatului din învăţământ s-a alăturat bibliotecarilor, acuzând la rândul lui faptul că nu au fost consultaţi specialişti înainte de a se da Ordonanţa de urgenţă şi că este puţin probabil să se identifice un spaţiu adecvat. Interese de milioane de euro Fără a avea deocamdată dovezi palpabile cei prejudiciaţi de această măsură, luată pe furiş cu câteva ore înainte de a se trece în anul 2014, bănuiesc că la mijloc sunt interese imobiliare de milioane de euro. În ultimii şapte ani, de când proprietarii clădirii au câştigat definitiv imobilul în justiţie se plătea chirie şi nimic nu anunţa furtuna din prezent. Cei patru proprietari (Istrătel Micescu, Berivetia Viforeanu, Ion Mircioagă şi Marin Bâlc) cereau majorarea chiriei, dar nu dădeau semn că ar dori evacuarea imobilului. Primii doi moştenitori sunt rude cu proprietarul clădirii, următorii doi au cumpărat drepturile litigioase. Bibliotecarii apreciază că aceştia ar fi impulsionat măsura Guvernului.