
Intermediarul comercial Jérôme Kerviel, principalul suspect pentru frauda constatată la Société Générale, nu a părăsit Franţa. El va fi interogat după ce anchetatorii vor studia toate documentele legate de acest caz.
Jean-Claude Marin, procurorul Parisului, a declarat ieri că intermediarul (traderul) în vârstă de 30 de ani, bănuit că a produs daune de 4,9 miliarde de euro grupului bancar Société Générale, va fi anchetat la momentul potrivit, după ce investigatorii vor analiza documentele puse la dispoziţ ie de bancheri. „Este absolut necesar ca poliţiştii să cunoască elementele acestui caz înainte de a începe interogatoriul“, a indicat magistratul, citat de agenţia Reuters. Procurorul a precizat că poliţia s-a asigurat de prezenţa în Franţa a angajatului băncii. La rândul său, Elisabeth Meyer, avocata lui Kerviel, a declarat că acesta nu a fugit şi că se află la dispoziţia autorităţilor.
În bârlogul lui Kerviel
Vineri s-a efectuat o percheziţ ie la domiciliul suspectului, în Neuilly-sur-Seine, de unde autorităţile au ridicat mai multe documente. Vecinii au declarat presei că tânărul nu mai trecuse pe acolo de mai multe săptămâni.
O echipă de la poliţia economică pariziană s-a deplasat şi la sediul Société Générale din cartierul La Défense, acolo unde şefii băncii le-au predat „voluntar“ toate documentele legate de fraudă. O sursă apropiată anchetatorilor a dezvăluit că poliţiştii au primit fişierele informatice ale traderului.
Jérôme Kerviel a intrat în istoria bancară cu cea mai mare fraudă comisă de o singură persoană, cifrată la 4,9 miliarde de euro. În 2007, traderul a făcut mai multe plasamente defectuoase, pe care le-a ascuns operând modificări în sistemul informatic al băncii. Pe 18 ianuarie, după ce un angajat a descoperit o tranzacţie fictivă, o anchetă internă a relevat proporţiile fraudei. Kerviel a recunoscut operaţiunile făcute, iar conducerea l-a demis fără a anunţa poliţia. Încercările ulterioare ale băncii de a limita pierderile şi anunţul depistării fraudei au provocat scăderi puternice ale cotaţiilor acţiunilor Société Générale, precum şi turbulenţe pe pieţele financiare din Europa şi Statele Unite.
Conform Reuters, Parchetul din Paris a fost sesizat prin două plângeri, una depusă de un funcţionar mărunt al băncii, cealaltă formulată de conducerea băncii pe numele lui Kerviel. Prima face referire la „abuz de încredere, escrocherie, fals, uz de fals“, a doua se referă la „fals în înscrisurile bancare, uz de fals în înscrisurile bancare şi intruziuni informatice“.
Potrivit anchetatorilor, toate variantele vehiculate până acum cu privire la modul în care a fost provocată frauda şi la destinaţia sumei sunt doar speculaţii.
Vinovat din oficiu
Toate informaţiile vehiculate de presa internaţională îl indică pe tânărul trader, devenit vedetă pe internet, drept autorul acestei lovituri financiare. Parchetul parizian a făcut însă apel la prudenţă în privinţa acuzaţiilor îndreptate împotriva lui Kerviel, calificat joi drept „escroc“ şi „terorist“ de către directorul general al Société Générale, Daniel Bouton. „Înainte de începerea anchetei, vinovatul a fost deja stabilit. Trebuie să ne păstrăm cumpătul. Trebuie să vedem ce se află în dosarul de la Société Générale“, a declarat procurorul Jean-Claude Marin.
Acuzat că aruncă toate vina în cârca lui Kerviel şi că încearcă să mistifice evenimentele, directorul general al băncii s-a apărat într-un interviu publicat de cotidianul „Le Figaro“: „Ceea ce s-a întâmplat nu e o catastrofă care a decurs din strategia noastră. Se aseamănă, mai degrabă, cu un incendiu voluntar care a distrus o mare uzină a unui grup industrial“, a explicat Bouton. El a negat responsabilitatea băncii în criza survenită recent pe pieţele financiare internaţionale şi a dat asigurări că mărirea de capital cu 5,5 miliarde de euro prevăzută de bancă va restaura soliditatea băncii, „ba chiar o va ameliora“.
Halucinant, incredibil, de neînţeles
Frauda de la Société Générale a fost principalul subiect de discuţie la forumul economic mondial de la Davos (Elveţia). „Halucinant“, „incredibil“, „de neînţeles“ sunt cuvintele cele mai pronunţate în discuţiile purtate de participanţi, relatează agenţia France Presse.
Prezentă la Davos, doamna Christine Lagarde, ministrul francez al economiei, a confirmat ieri că, în cel mult opt zile, îi va trimite premierului François Fillon un raport asupra cazului, document ce va fi dat publicităţ ii.
Raportul va trebui să explice de ce controalele nu au func- ţionat şi ce alte măsuri se impun pentru ca o asemenea situaţie să nu se mai repete.
INVESTIGAŢII CONEXE
În căutarea unor complici
> Reuters notează că poliţia economică nu este constrânsă juridic să-l ancheteze doar pe Kerviel, ci a fost sesizată asupra întregului ansamblu de fapte prin care s-au generat pierderile de aproape cinci milioane de euro.
> Poliţiştii sunt abilitaţi astfel să cerceteze şi alte persoane care ar avea vreo responsabilitate în acest caz. Acest lucru înseamnă că anchetatorii vor verifica dacă tânărul trader a dat lovitura de unul singur, variantă neacceptată în mediile bancare, sau a fost ajutat de alte persoane.
> În cazul în care poliţia va descoperi că au existat complici, aceştia riscă pedepse de doi ani de închisoare pentru intruziune informatică şi de cinci ani pentru escrocherie, precum şi sancţiuni financiare.