Misterioasa operațiune „Highjump”. Fecioarele sunt în formă, Scorpionii se exprimă liber | Horoscopul lui Dom' Profesor

Misterioasa operațiune „Highjump”. Fecioarele sunt în formă, Scorpionii se exprimă liber | Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 8 octombrie s-au născut Juan Peron, Antonio Banderas, Sigourney Weaver, Klaus Kinski, Didi, Ion Voicu, Ionel Budişteanu, Alexandru Andriţoiu, Constantin Abăluţă. Pe 9 octombrie s-au născut Miguel de Cervantes de Saavedra, John Lennon, Camille Saint-Saens, Gento, Adrian Pintea, Gică Popescu, Marioara Murărescu, Emil Manu, Olga Szabo.

Iar, mai nimic, pe 8 octombrie în calendarul creştin ortodox, doar Sfintele Pelaghia şi Taisia. Pe 9 octombrie, sunt Sfinţii: Iacob al lui Alfeu, Andronic şi Atanasia. Nimic în ”Kalendar”.

O perioadă de trecere, parţial frumoasă, printre picături, poate unde sâmbătă este ziua de naştere a unor actori pe care îi admir, Sigourney Weaver, Antonio Banderas şi Klaus Kinski. 

Sigourney, cea din seria „Alien” dar mai ales cea din „Ghostbusters”. Tare aş vrea să văd un film SF, de acţiune, cu Sigourney Weaver, „The Alien’s killer”, versus Uma Thurman, „The Black Mamba”! Găsiţi producătorul - scenariul, regia şi castingul le fac eu... Cu toate că, la 67 de ani, parcă este cam greu să mai spinteci extratereștrii zooformi, v-o spun din proprie experiență!

Ne puteți urmări și pe Google News

Un actor care joacă cu inteligenţă, din ochi, din atitudini: Antonio Banderas! El rămâne pentru mine al „13-lea războinic”, arabul mintos şi credincios prietenilor şi crezului său, până la moarte şi după.  Şi care învaţă limba varengilor, a puternicilor vikingi, doar urmărind conversaţia nordicilor!

Poate unde am avut ocazia să întâlnesc astfel de oameni, arabi, semiţi, persani, nordici, în realitate, nu în ficţiune; dar arta filmului îmi aminteşte de ei, care vai, s-au risipit ca valurile lovite de ţărmul timpului. Niciunul nu mi-a înşelat aşteptările, niciunul nu m-a trădat! Cum să nu-ţi aminteşti de astfel de oameni, cum nu mai sunt în lumea de azi!

Iar Klaus Kinski! Sâmbătă ar fi împlinit 90 de ani. „Banditul rău” care murea tragic în westernurile spaghetti ale lui Sergio Leone, împuşcat, de cine altul, decât de Clint Eastwood! După părerea mea atinge perfecţiunea, ca joc actoricesc, într-un obscur film horror „Crawlspace”, un film uitat din 1986, dar care se află la loc de cinste în filmoteca mea. Şi, apoi, Klaus a mai creat o capodoperă: pe fiica lui, Nastassja Kinski! Bun, care s-a plâns, nu odată, de tatăl ei cel dur şi dictator. Aş fi fost foarte mirat ca actorul de origine germană cu figură lombrosiană să fi fost un iepuraş blând, sau un ursuleţ Teddy!

Îmi plac filmele, îmi place teatrul, îmi place mult opereta. Aici, în sihăstria mea din Prahova, unde sunt pustnic în rodaj, am multe, foarte multe filme şi seriale. Multe, mai multe decât cărţile... Poate unde unele filme sau seriale sunt ecranizarea, de mai multe ori, în diferite versiuni, a câte unei cărţi.

Pentru că filmele mele preferate sunt ecranizări de cărţi: pe primul loc, cum altfel, "Gone With the Wind", pe locul doi "Stalker", pe locul trei "The Seventh Seal"... Sigur, mai apoi ”Star Wars” și ”The Lord Of The Rings”, dar nu tot și nu toate!

Așa că o să vă povestesc o istorie adevărată, care parcă este un subiect de film.

Dragi lupi, padawani și hobbiți, în mod obișnuit, daca cineva ar dori să stabilească o bază de cercetări la Polul Sud, în Antarctida, sau Antarctica, cum i se mai spune, probabil că ar avea nevoie de un spărgător de gheață, apoi de o navă de transport robustă, care să găzduiască echipajul bazei, constructorii, utilajele și materialele și nu în ultimul rând proviziile, vreo două hidroavioane și trei-patru helicoptere. Cam atât!

Dacă cineva v-ar spune că pentru stabilirea unei baze de cercetări la Polul Sud au fost trimise 13 nave și 33 de avioane printre care un portavion, un submarin, mai multe distrugătoare și o forță de patru mii de militari printre care 1.400 de infanteriști marini – ei bine, ce ați crede?

Totul este istorie. Mai, mult este o istorie misterioasă. Țesută în jurul fabulosului american James Vincent Forrestal, primul Secretar al Apărării și ultimul Secretar al Marinei. Un tip dintre cei care fac cinstea și gloria Statelor Unite. Forrestal intră în posesia, via CIA, a unor documente olografe ce păreau romane Sci Fi, dacă nu ar fi fost emise și semnate în cancelariile europene la sfârșitul WW2. Așa că ordonă constituirea unui grup de luptă, o mică armată, Task Force 68, care a fost operațională de la 26 august 1946 și până la 24 februarie 1947. Pretextul acestei deplasări uriașe de forțe a fost stabilirea bazei polare ”Little America IV”.

De acum înainte funcționează teoria conspirației, care de cele mai multe ori este un exercițiu de descoperire a adevărului. Expediția, condusă de un Contra Amiral, Richard H. Cruzen a avut o rată foarte înaltă a ”accidentelor”. Se pare, spune teoria conspirației, că pierderile au fost de 257 de infanteriști, patru piloți de avioane cu reacție, doi piloți de helicoptere, trei subofițeri și un ofițer de Marină. Au fost făcute public numai decesele persoanelor care aveau familie, în total cam o duzină, pentru ceilalți s-a păstrat cel mai mare secret. De Crăciun 1946 forța expediționară a cerut muniție suplimentară, în special reactivă, care i-a fost trimisă imediat de la o bază americană din Argentina. Un vas de 40.000 de tone! În cine a tras Task Force 68 atâtea zeci de tone de muniție, nu se știe. În orice caz, este cert că nu în urși polari sau în pinguini imperiali!

Dacă cei aproape patru mii de militari supraviețuitori și-au ținut gura, oricum erau sub jurământ și în cazarmă, sau în misiuni, deci tot timpul supravegheați, nu același lucru s-a întâmplat cu Secretarul de Stat James Forrestal. El a început să vorbească despre o bază subterană extraterestră, de bătălii apocaliptice cu farfuriile zburătoare și de existența unei ultime baze naziste în Antarctica. A fost diagnosticat ca depresiv, a fost înlăturat de la postul de conducere și internat la Spitalul Militar Bethesda din Maryland. A fost ținut tot timpul puternic sedat și putea fi vizitat numai de soția lui. A fost asasinat pe data de 22 mai 1949, cineva l-a aruncat pe fereastră. Ancheta nu a ajuns la niciun rezultat. Au botezat un portavion și mai multe baze navale cu numele lui…  

Ceva s-a întâmplat la Polul Sud, în sectorul delimitat de meridianul 150 grade și până la meridianul Greenwich în vara australă1946-1947. Un an mai târziu, Operațiunea ”Windmill” se reîntoarce în aceiași zonă, dar numărul exact al navelor de luptă nu se mai știe, dar se știe că au fost foarte multe helicoptere. Nu s-a raporat nicio pierdere, nu s-a mai tras un foc de armă. Se pare că Task Force 68 și-a făcut bine și complet treaba.  În anul 1948 Finn Ronne finanțează o expediție particulară înzestrată cu ultima tehnologie de atunci. Stă șase luni în zona misterioasă a Antarctidei, până la căderea iernii 1949. La întorcere membrii expediției sunt puși de guvernul federal să semneze trei declarații de confidențialitate. Glumă, sau nu, unul dintre membrii expediției a întrebat dacă este adevărat ceea ce scrie în declarație, că dacă nu păstrează tăcerea plătește o amendă de 50.000 de $. Ofițerul întrebat a spus că este o glumă, dacă nu respectă tăcerea, dispare fără urmă!

Există mai multe documentare pe temă, s-au scris și câteva cărți, ba și vreo două filme. Rușii spun că au dovezi clare că americanii s-au războit cu farfuriile zburătoare. Americanii cred că Task Force 68 s-a luptat cu naziștii din ”Swabenland”, Germania ocupând respectivul teritoriu de la Polul Sud în anul 1939. Francezii cred că americanii s-au luptat cu hiperboreenii arieni ascunși în interiorul Pământului, în regiunea polară fiind o ieșire din subteran. Teoria Pământului gol în interior, dragă multor savanți și visători.

Eu nu știu ce să cred, dacă nu mă ajutați domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți! Și această până mâine, pentru că, extratereștrii sau hiperboreeni, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC   Sâmbătă obositoare, dimineaţa, prin aglomerarea lucrurilor de făcut. Duminică, o zi plăcută împreună cu cei dragi, cu planuri şi proiecte de viitor, cu încredere şi speranţă în mai bine. Sâmbătă informaţiile contradictorii creează dileme. Conjunctura astrologică iţi indică sa nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine. Cu dragostea stai bine  dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reproşurile şi discuţiile în contradictoriu.  Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Sigur, dacă nu iei în consideraţie mofturile capricioase ale... unor persoane, ştii tu care! Pe total, însă, aproximativ doua zile bune.

TAUR  Un weekend creativ, ai idei noi, productive şi interesante. Nu te lăuda, păstrează ideile, perfecţionează-le şi pune-le în aplicare, altfel vei fi furat, cum s-a întâmplat şi altă dată! Weekendul te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. Cu rudele, de exemplu. O veste te influenţează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Duminică nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni.  Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă. Uneori, adeseori poate, Taurii ascultă pe primul venit fără să mai verif

GEMENI    Ai neşansa să întâlneşti în weekend persoane foarte stupide. Nu te repezi ca taurul, prostia are rostul ei mondial, zâmbeşte şi schimbă vorba, sau dă-te foarte ocupat cu telefonul mobil! Sâmbătă singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la incidente, poate chiar accidente. Duminică, din nou ai de ales între mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi in amănunte, în analize şi reacţionezi superficial.

RAC  Consideri că ai mereu probleme, că eşti singur chiar în mulţime, că nu eşti înţeles. Chiar aşa şi este şi în weekend ai confirmarea. Pentru tine căutarea e mai importantă decît scopul! Sâmbătă o veste bună urmată de o pierdere, sau mai curând rătăceşti un lucru, sau ai impresia că ai uitat ceva.  Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Duminică poate la un film, nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Duminică seara se poate să ai de luat o decizie. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi daca vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău, de familie, prieteni şi rude.

LEU  Treci printr-o perioadă mai delicată, în sensul că eşti mai sensibil la ofense, la jigniri. Nu forţa lucrurile, nu te izola, nu replica cu răutate şi furie. Zâmbeşte, taci, dar ţine minte! In acest weekend probabil că trebuie să faci ceva cumpărături. Veşti de departe, vezi de e-mail-ul, reţeaua de socializare sau mai prozaica cutie de scrisori. Duminică, posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe.  În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare  că se întâmplă în această perioadă, dar păzeşte-ţi „teritoriul”!

FECIOARĂ  În weekend te bucuri de o formă fizică bună, dar pe plan mental eşti vulnerabil. Eşti neliniştit, ai îndoieli şi frustrări. Puţină mişcare! Şi multă vorbărie cu prietenii buni te poate ajuta! Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decăt de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate. Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, o nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi.

BALANŢĂ  Sâmbătă parcă ai fi inflamabil. Te aprinzi din nimic şi eşti foarte vocal. E una dintre zilele acelea! Duminică, dacă e ziua ta de naştere totul se schimbă şi devine un foc de artificii! Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi supraapreciezi forţele. Stai acasă sau învârteşte-te prin apropiere.  Perioada este, de asemenea, favorabilă pe plan emoţional pentru începerea unor proiecte saurelaţii noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, peştera, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti. Puţină curăţenie şi puţină ordine... atât, restul - odihnă şi relaxare!

SCORPION  Azi simţi nevoia să te exprimi liber, fără să ţii cont de convenienţe şi limitări. Fii precaut, gura face, capul trage! Evită locurile reci şi umede sau foarte aglomerate, eşti sensibil!  Sâmbătă, probabil una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge azi spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită. Ei, uneori eşti zgârcit şi zgârie-brânză aşa că nu te sfătuiesc eu ce să faci!  Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara sa faci prea mult efort. Dar atenţie la ce-ti doreşti!

SĂGETĂTOR  Grijile faţă de familie, părinţi, copii, partener, îţi acoperă tot weekendul. Evident că exagerezi şi ei ştiu să se ocupe foarte bine de interesele lor, nu te mai îngrijora degeaba! Sâmbătă, armonia si echilibrul Cosmosului te ajuta sa-ti intelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitaţile şi drumul pe care sa-l urmezi. Duminică - lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul astăzi degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci! Distrează-te sau odihneşte-te, nu te mai tortura cu gânduri fixe şi păguboase.

CAPRICORN   Dă curs impulsului sufletului.  În weekend, de exemplu, este mai important să stai cu un prieten şi să vorbiţi vrute şi nevrute, decât să te uiţi, pierzând timpul, la tv. Fără supărare! Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! Duminică ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism. Nu pleca urechea la scenariile catastrofice şi la pesimiştii de serviciu!

VĂRSĂTOR   Ai o bănuială, mai mult o presimţire. Lasă fenomenele paranormale şi ocupă-te de problemele tale de weekend. Ce o să fie, o să vezi tu! Până atunci nu ai ce să-ţi reproşezi, sau să regreţi! Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut. Amintirile dor, uneori, dar constaţi că nu aşa de tare şi reflectezi că şi emoţiile se cicatrizează. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine.

PEŞTI   Eşti în plin avânt,  nimic nefavorabil în perspectivă, ceea ce îţi amplifică optimismul şi dorinţa de viaţă bună. Poţi să clarifici unele lucrurile în ceea ce priveşte interesele tale. Nimic foarte rău în acest weekend! În această perioadă, mai ale sâmbătă, trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.  Duminică, stelele te favorizeaza in achizitionarea unor obiecte de imbrăcaminte de sezon pe care o să le porţi cu placere, pentru ca iţi stau bine. Neapărat să fie din lână de calitate, evită porcăriile din plastic. Şi pielea este acceptabilă, dar atenţie să nu fie tot plastic cu miros artificial de piele!