În Panteonul Național, cum e denumit cel mai cunoscut cimitir din țară, alături de Eminescu ori Bacovia, își duc somnul de veci povești pline de intrigi. Punctul de atracție pentru căutătorii de mistere este monumentul a doi tineri îndrăgostiți, copiii unui bogătaș din Caracal, care s-ar fi sinucis, aflând că sunt frați.

O plimbare în cel mai mare mare cimitir din București e departe de a fi o experiență funebră, este o lecție de istorie în aer liber. Oriunde te-ai uita pe aleile dichisite și acoperite de verdeață, e imposibil să nu dai cu ochii de cavoul vreunei personalități. Alături de Eminescu, Toma Caragiu sau Henri Coandă, monumente funerare impresionante ascund povești fabuloase ale secolului trecut.

Figura 18B linia 25, din apropierea aleii principale, este loc de pelerinaj pentru îndrăgostiți, curioși și vânători de mistere, deopotrivă. Aici se înalță o sculptură neagră, ridicată de Raffaelo Romanelli, care reprezintă o tânără moartă, întinsă pe spate, într-un pat, deasupra căreia plânge un bărbat cu barbă. Povestea lor specială e cunoscută de candelărese, gardieni și de cronicarul cimitirului, un fost fotoreporter, care a răscolit arhivele locului.

Tată și fiu, destin la indigo

Totul se petrece la sfârșitul secolului al 19-lea, când Constantin Poroineanu, fiul unui mare boier din Oltenia, pleacă la studii la Paris, după moda timpului. Tânărul trăiește o aventură de o noapte cu o pariziancă, pe care o lasă însărcinată și apoi se întoarce în țară pentru a-și vedea de afaceri. Poroineanu avea proprietăți întinse pe trei județe – Dâmbovița, Ilfov și Romanați– și era renumit pentru actele de caritate.

„Dar acest om distins avea să primească de la viață o cumplită lovitură. Anii trec, moșierul caracalean își întemeiează o familie și, având posibilități, își trimite fiul la studii la Paris, la aceeași universitate unde învățase și el. Printr-o coincidență, fiul său întâlnește și el o studentă din Paris, cu care se căsătorește în secret. Se întoarce acasă, la Caracal, pentru a-i prezenta soția tatălui său, însă ceva nemaiașteptat se întâmplă: doica pune cap la cap informațiile și își dă seama că cei doi sunt frați, fata fiind rodul dragostei dintre Constantin Poroineanu și mama fetei”, povestește Dumitru Botar, profesor de istorie din Caracal, pasionat de viața familiei Poroineanu.

Nesuportând ideea că au săvârșit un păcat, cei doi tineri se sinucid. Imediat după tragedie, pe 15 septembrie 1908, se sinucide și Poroineanu senior, al cărui bust tronează și astăzi la intrararea unui liceu din Caracal.

Un incest și două sinucideri

Există mai multe variante de final ale poveștii. Se mai spune și că în drum spre țară, cei doi tineri își dau seama singuri că sunt frați, după ce își povestesc amănunte ale copilăriei. Băiatul o împușcă întâi pe iubita lui, apoi își trage un glonț în tâmplă. O a treia variantă, de care vorbește și cronicarul de la Bellu, Paul Filip, spune că Poroineanu senior însuși, punând cap la cap mai multe informații, își dă seama cu groază că soția fiului său e, de fapt, fiica lui. Cei doi însurăței își pun capăt zilelor, urmați la scurt timp de Constantin Poroineanu.

Înainte de a-și curma viața, Poroineanu lasă toată averea sa Primăriei orașului Caracal. Se pare, la acea vreme, astfel de povești erau destul de frecvente. „Câte cazuri n-au mai fost atunci, doar că nu se știe despre ele”, spune cronicarul Filip. Indiferent de variantele de final ale poveștii, despre care ține să spună că „nu e legendă”, monumentul din Bellu o întruchipează atât de expresiv, încât personajele par vii. Singura inscripție gravată pe soclu e „Eufrosina Porroineanu XV Februar MCMII”. Potrivit Arhivelor Cimitirului Bellu, locul ei de veci a fost cumpărat în 1904 de un anume Constantin Porroineanu, iar de atunci nimeni nu s-a mai interesat de mormânt.

De la cimitir de uliță la muzeu

Cimitirul Bellu, cunoscut și sub denumirea de Șerban Vodă (numele uliței pe care a fost construit), este cel mai mare din București și cel mai cunoscut din țară. Istoria lui începe în jurul lui 1850, atunci când conducerea Capitalei a hotărât construirea unor cimitire în afara orașului. Până atunci, morții erau îngropați în jurul bisericilor. Unul dintre primele astfel apărute e Bellu, construit pe un teren donat de baronul Barbu Bellu. Aici odihnesc mari personalități: Mihai Eminescu, George Bacovia, pictorul Theodor Aman, savanta Ana Aslan, inventatorii Traian Vuia și Henri Coandă, actorii Toma Caragiu, Gheorghe Dinică și Amza Pellea, dar și cântărețul Gică Petrescu.

"Povestea fraților îndrăgostiți din Caracal nu este o legendă. Câte cazuri de acest gen n-or mai fi existat atunci, despre care nu se știe însă!” Paul Filip, cronicar Bellu

De meserie fotoreporter, cronicarul Paul Filip a scris patru cărți despre misterele de la Bellu. Este pensionar și face voluntariat aici

Doamna cu umbrela, guvernanta ucisă de un doctor

O altă dramă care își doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu este cea a „Femeii cu umbrelă”, pe numele ei adevărat Katalina Boschott. Statuia, în mărime naturală, o reproduce pe frumoasa femeie până în cele mai mici detalii, de la cutele rochiei, până la arcuirea sprâncenelor și la forma nasului.

Povestea ei controversată este cunoscută în rândul candelărăselor care mai aprind câte o  lumânare la căpătâiul  morților din Bellu. „I-au schimbat statuia, au adus alta”, devine paranoică una dintre obișnuitele locului.

Ultimele cuvinte, pe piatra funerară

Legenda spune că „doamna în alb” sau „doamna cu umbrela” a fost amanta unui bărbat foarte bogat din București. Este vehiculat inclusiv numele lui George Assan, din familia proprietarului primei mori cu aburi din București, sau chiar cel al lui Carol al II-lea. Enigmaticul bărbat ar fi trăit la Băile Herculane o intensă poveste de dragoste cu guvernanta Katalina Boschott. Se pare că, acolo, aceasta ar fi început să se simtă rău și a suferit o operație de peritonită nereușită.

Pe patul de moarte, aceasta ar fi rostit: „Cet animal de medecin m`a tuée!” (Acest animal de medic m-a ucis!), cuvinte care au fost încrustate cu litere de aur în piatra funerară. Astăzi se mai văd doar urmele scrisului, literele de aur fiind furate între timp, povestește cronicarul Paul Filip.  

Otrăvită din gelozie

O altă legendă spune că un bucureștean foarte bogat, un medic pe nume Andrei Popovici, însurat, s-a îndrăgostit nebunește de o fată frumoasă, pe care a luat-o ca guvernantă pentru copiii lui. Geloasă, soția acestuia ar fi vrut să scape de ea și i-a pus otravă în mâncare.

Îndurerat, bărbatul ar fi înmormântat-o undeva pe aleile din față ale cimitirului Bellu, aproape de cavoul familiei, și i-a dat ordin maestrului Romanelli s-o sculpteze în mărime naturală. Soția sa poruncește însă să fie scoasă de acolo și mutată tocmai în fundul cimitirului, ca să n-o vadă nimeni.

Statuia doamnei cu umbrela, opera lui Romanelli, o reproduce pe frumoasa guvernantă Katalina în mărime naturală  Foto: Libertatea

20% dintre monumentele istorice ale Capitalei se află în Bellu. Pe 28 de hectare se întind opere ale marilor sculptori români: Ion Mincu, Dimitrie Paciurea etc.  

Mormântul fraților Gheorghieff, creație a arhitectului Ion Mincu, a intrat în vizorul hoților pentru cele opt sfetnice de patru metri înălțime Foto: Libertatea

Ținta hoților de cupru. Cele mai mari jafuri din istoria cimitirului

După anii ,90, cel mai frumos cimitir din București a devenit ținta preferată a hoților de cupru, care au furat de la mânere de cripte și blazoane, până la statui metalice de mare tonaj. Criptele erau vandalizate și morții erau scoși pentru a li se fura bijuteriile sau chiar dinții de aur, își amintește cronicarul de la Bellu.

Statui furate cu macaraua

Printre monumentele prădate de hoți se numără și cei patru sfincși ridicați în cinstea soldatului Victor Ioachimovici, care a murit în Primul Război Mondial, după ce a refuzat să se predea. Fiecare statuie cântărea jumătate de tonă, iar martorii de atunci spun că ar fi fost ridicate  ziua, în amiaza mare, cu o macara, sub ochii paznicilor. Din seria jafurilor nu a scăpat nici mormântul fraților Gheorghieff, bancheri născuți la sud de Dunăre, în Bulgaria, dar refugiați în 1870 în România. La moartea lor, arhitectul Ion Mincu le-a  construit un mausoleu prevăzut cu opt sfetnice de patru metri înălțime, care au dispărut din cimitir în anii `90. Jaful a fost cât pe ce să declanșeze un scandal diplomatic între Bulgaria și România.