Misterele Bucurestiului sau trecutul acoperit al ofiterului Victor Ponta
- Vladimir Tism ăneanu
- 14 octombrie 2014, 08:17
A explodat o bomba in politica romaneasca. Una fara precedent in Romania ori in alt stat post-comunist. O bomba care va avea , probabil, efecte cat se poate de dramatice.
este vorba acum de jocurile din trecut ale lui Victor Ponta, ci de viitorul insusi al democrației romanesti. Este vorba de faptul ca dl Teodor Melescanu a refuzat sa raspunda onest cererii legitime a presedintelui tarii in legatura cu un (fost?) ofiter acoperit aflat intr-o functie de varf in politica romaneasca.
Este vorba de ceea ce se numeste credibilitatea democratica a unui candidat aflat, deocamdata, spun sondajele, pe primul loc in cursa pentru Cotroceni. Scandalul este imens si nu va putea fi musamalizat. Mi-e teama ca, din acest moment, putem vorbi despre candidatul PSD-SIE. Al SIE din perioada 1997-2001, deci de dinaintea intrarii in NATO.
Deci, afirmă presedintele Traian Basescu, dl Ponta a fost ofiter acoperit activ vreme de patru ani, intre 1997 si 2001.
A fost la curent nașul sau politic si parintele sau doctoral, Adrian Nastase, cu statutul protejatului sau?
A contat legatura Ponta-SIE pentru avansarea sa in PSD si ascensiunea sa in procuratura?
In mod cert, dl Ponta si cei care trageau sforile pe atunci in SIE stiau precis la ce joc se preteaza. Unii se afla si acum in functii-cheie in acel serviciu.
Cui i-a raportat Victor Ponta vreme de patru ani? Ce misiuni a primit? Exista rapoartele sale scrise?
A avut nume de cod? Ce-a stiut pe acest subiect predecesorii d-lui Melescanu?
Toate acestea sunt intrebari legitime. Rapunsurile la ele inrauresc neindoios modul cum ar trebui evaluat candidatul PSD pentru cea mai inalta functie in statul roman. Va vorbi dl Ponta, daca va ajunge presedinte, in numele statului roman ori in numele unui serviciu secret?
Intrebarile despre Victor Ponta amintesc staruitor si nelinistitor de acelea care se pun in legatura cu trecutul lui Putin.
A sosit din plin momentul ca aceste mistere sa fie lamurite, sa se iasa din starea de promiscuitate morala indusa de asemenea duble contabilitati “profesionale”.
Ziaristii, procurorii, judecatorii si politicienii trebuie sa fie transparenti.
Daca lucrurile spuse de dl Basescu vor fi confirmate, unicul gest onorabil al d-lui Ponta ar fi sa se retraga urgent din cursa electorala. Este o nevoie vitala de claritate morala in politica romaneasca. Perpetuarea unor asemenea mistere nu poate duce decat la dezgust si revolta in randurile cetatenilor Romaniei.